» Descoperirea unei parti a scheletului unui dinozaur de talie medie in localitatea Tustea de langa Hateg a readus in atentie Geoparcul Dinozaurilor. Din pacate, in afara de specialisti, eventual, aria protejata este practic necunoscuta pentru turisti, neexistand nici macar un indicator care sa arate drumul. De asemenea, daca luam in calcul ponderea sa in dezvoltarea zonei, se poate vorbi despre un proiect esuat care a inghitit o multime de fonduri.
Geoparcul dinozaurilor Tara Hategului se intinde pe o suprafata de 102.392 ha si beneficiaza de un patrimoniu natural si cultural unic in lume. Rezervatia naturala a fost creata pentru a proteja siturile in care s-au gasit resturi fosile de dinozauri pitici, unici in lume.
Primele cercetari asupra dinozaurilor din zona Hategului au fost facute de baronul maghiar Franz von Nopcsa, care a trait intre anii 1815 si 1904. Sora sa, Elek Nopcsa, a descoperit intamplator, in anul 1895, fosilele unor reptile in jurul castelului familiei Nopcsa din Sanpetru. Franz von Nopcsa a studiat resturile fosile de dinozauri descoperite in Transilvania, iar materialele gasite de el au fost fie vandute Muzeului National de Istorie Naturala din Londra, fie donate Muzeului de stiinte Naturale din Budapesta. Prin lucrarile sale Nopcsa a contribuit esential pentru acea vreme la descoperirea si descrierea unor specii de reptile care au trait pe teritoriul actual al Transilvaniei. In 2005 Geoparcul Dinozaurilor Tara Hategului a devenit membru in Reteaua Europeana a Geoparcurilor si in Reteaua Mondiala a Geoparcurilor, ambele recunoscute de prestigioase organisme internationale.
O data cu infiintarea lui se vorbea despre rolul sau activ in dezvoltarea economica a arealului. In plus, specialistii au apreciat ca acest geoparc va vorbi despre dinozaurii pitici din Tara Hategului, care sunt cei mai cunoscuti din lume, p