La nivel oficial, leul este greu şi fără patru zerouri în coadă, însă, în limba vorbită, toată lumea, indiferent de pregătire şi de profesie, foloseşte leii vechi şi îşi face calculele în vechea monedă. Obişnuinţa, spun specialiştii. S-au împlinit trei ani, luna aceasta, de când România are o monedă nouă, cu mai puţine zerouri şi care la începuturi se dorea cât mai puternică. Acel „leu greu“ - cum l-au numit oficialii Băncii Naţionale a României (BNR) - este acum uşurat de patru zerouri, dar numai pe hârtie. Avem, practic, două sisteme de exprimare a monedei naţionale, unul prin viu grai şi altul în acte. De la 1 iulie 2005, de când s-a trecut la denominarea monedei naţionale, în toate scriptele leul românesc trebuia să apară fără cele patru zerouri avute înainte de această dată. Procesul de pregătire a populaţiei a început mai înainte, prin 2004. La acea vreme, populaţia nereceptivă la schimbări s-a simţit ameninţată de eventualele pericole ale noului leu: scumpiri la produse prin rotunjirea preţurilor, teama că nu se vor descurca la conversia din leul vechi în cel nou. O perioadă, preţurile au fost exprimate dual, adică şi în lei noi, şi în lei vechi, dar în prezent nu mai este permisă folosirea banilor vechi la piaţă, la bancă, la supermarket, în nici un act oficial.
Gândim în lei vechi Obligativitatea folosirii leului greu există numai la nivel de documente. În limba vorbită, aproape orice persoană face conversia mai întâi în lei vechi, iar cei cu mai multă ştiinţă se raportează chiar la euro. „Cât înseamnă 10.000 de lei în bani vechi?“ este o întrebare pe care o auzim la tot pasul (desigur, cifra luată în calcul este aleatorie), pentru că oamenii sunt obişnuiţi cu un leu cu multe zerouri şi se pot debarasa foarte greu de ele. În limba vorbită, un apartament costă trei-patru miliarde (300.000-400.000 de lei noi), salariile sunt de milioane sau zeci de m