Miercuri, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns la Barajul de la Stânca Costeşti, însoţit fiind de către expertul Dan STAMATIU- profesor universitar la Facultatea de Hidrotehnică a Universităţii Tehnice Bucureşti, reputat specialist în domeniu. După ce s-a inspectat Barajul , s-a decis ca debitul de apa deversat din acumulare trebuie să fie redus.
După ce i s-a prezentat situaţia şi eforturile pe care le-a făcut Instituţia Prefectului şi administraţiile locale din zona sinistrată, premierul TĂRICEANU a declarat că este mulţumit de modul în care a fost gestionată criza de pe Prut dar s-a declarat profund nemulţumit de faptul că au fost difuzate informaţii alarmante, menite să provoace panică în rândul populaţiei, despre o posibilă rupere a barajului de la Stânca. "Vreau să subliniez, pentru cei care vehiculează diverse zvonuri alarmiste în
legatura cu barajul de la Stânca-Costeşti, că nu există niciun fel de problemă. Este o construcţie absolut sigură", a spus premierul TĂRICEANU . De altfel , în urma vizitei sale s-a decis ca debitul de apă evacuat din baraj să fie redus şi în acest sens unul din cele trei deversoare deschise a fost închis, iar cantitatea de apa evacuată scăzând la 700 de metri cubi pe secundă.
Autori: Nicoleta BACIU
Miercuri, premierul Călin Popescu-Tăriceanu a ajuns la Barajul de la Stânca Costeşti, însoţit fiind de către expertul Dan STAMATIU- profesor universitar la Facultatea de Hidrotehnică a Universităţii Tehnice Bucureşti, reputat specialist în domeniu. După ce s-a inspectat Barajul , s-a decis ca debitul de apa deversat din acumulare trebuie să fie redus.
După ce i s-a prezentat situaţia şi eforturile pe care le-a făcut Instituţia Prefectului şi administraţiile locale din zona sinistrată, premierul TĂRICEANU a declarat că este mulţumit de modul în care a fost gestionată criza de pe Prut dar s-a declar