*Ficatul metabolizează diferit fructoza faţă glucoză, ducând la accelerarea procesului de formare a grăsimilor
Consumul de fructoză duce la o creştere însemnată a kilogramelor, se arată într-un studiu recent. Cercetătorii spun că acumularea kilogramelor este mai rapidă decât în cazul consumului altor zaharuri, cum ar fi glucoza sau sucroza. Studiul a arătat că organismul uman produce grăsime mult mai rapid, după ce s-a cosnumat fructoză. Totţi îndulcitorii se transformă în trigliceride, o formă de grăsimi produse în organism, însă studiul citat arată procesul început ca urmare a asimilării fructozei este greu de încetinit.
Deşi mulţi specialişti recomandă evitarea îndulcitorilor, pe care îi consideră responsabili de creşterea obezităţii şi a riscului de diabet de tip 2, se pare că efectele nocive sunt mai vizibile prin asocierea cu o alimentaţie dezechilibrată, foarte bogată caloric. Cercetătorii au observat că în primele patru ore de la consumul unei băuturi îndulcite cu fructoză, ficatul le depozitează pentru a forma grăsimi. Astfel, la următarea masă, grăsimea nu mai este tranformată în energie, ci se alătură depozitelor formate de fructoză. Sinteza grăsimilor din zaharuri este şi mai neplăcută la persoanele supraponderale sau obeze, deoarece la acestea procedeul a fost dat peste cap.
Cercetătorii au explicat că ficatul, principalul responsabil de formarea trigliceridelor acţionează diferit la zaharuri. În timp ce glucoza este depozitată ca glicogen sau transformată în energie, fructoza bombardează întregul sistem metabolic şi nu mai poate fi controlată din moment ce intervine masiv în sinteza trigliceridelor.
Acesta nu este primul studiu care evidenţiază efectele nocive ale consumului de fructoză, însă este primul care a găsit o explicaţie privind metabolizarea compusului menţionat. Chiar dacă fructoza nu este factorul principal car