- Editorial - nr. 148 / 30 Iulie, 2008 Ca nu prea avem nume politice "celebre" (decat, eventual, in materie de… delapidari si privatizari frauduloase!), nu mai constituie o noutate. Drept care, acum, in pregatirea alegerilor parlamentare, partidele cauta de zor candidati (cu asa-zisa notorietate) pentru… colegiile uninominale. Pe la "mica publicitate"politica, partidele cauta fosti fotbalisti (poate si actuali), cantareti, oameni de afaceri de succes, manelisti etc. Intr-un cuvant, orice personaj (nu conteaza (in)competenta!) care, datorita notorietatii intr-un anumit domeniu, ar putea garanta succesul la "parlamentare" . Este inca o dovada ca politica nu este altceva decat alternanta (dar si arta) compromisului, castigarea puterii cu orice pret. Un astfel de novice in ale politicii l-a intrebat pe unul mai versat (care, in timp, a schimbat partidele precum ciorapii): "Este greu sa fii politician?". Raspunsul: "Crezi ca mi-e usor sa mint toata ziua, sa promit cate in luna si in stele, cand constientizez ca aceste lucruri nu sunt posibile? Dar daca nu mint eu, mint ei, adversarii, si imi iau tot ce mi se cuvine." Or, la asa raspuns, asa posibili (viitori) candidati. Nu conteaza, deci, competenta, ci, eventual, notorietatea si stiinta de a minti si a palavragi fara a spune nimic. Iar daca ai si putin aspect (in sensul ca esti imbracat mai ingrijit si nu ai ochii "in crucis"), succesul este ca si garantat. Mai este insa o conditie obligatorie. Aceea ca lumea sa-l cunoasca bine (pe candidat) si sa fi fost vazut des, in ultimii cinci ani, la televizor (macar o data pe saptamana). Precum Prigoana, de exemplu, magnatul gunoiului, arhicunoscut publicului pentru serialul divorturilor si casatoriilor in direct cu actuala nevasta, care este certat cu partidul lui Basescu. Sigur, "de gustibus non disputandum" _ spuneau latinii. Liberalii ar prefera, in postura de candidati, cam