In momentul de fata nu este cazul sa renuntam la regimul de tintire a inflatiei. Oricum, ceea ce se practica la noi este o formula hibrida, care permite o anume flexibilitate. As mai adauga ceva: cu cit ne vom apropia mai mult de momentul adoptarii euro (admitind ca acesta ramine un obiectiv central al politicii macro in Romania), cu atit mai mult va trebui sa regindim regimul de politica monetara – in sensul ca fluctuatia ron-ului va fi o variabila de judecare a pregatirii pentru intrarea in zona euro.

În momentul de faţă nu este cazul să renunţăm la regimul de ţintire a inflaţiei. Oricum, ceea ce se practică la noi este o formulă hibridă, care permite o anume flexibilitate. Aş mai adăuga ceva: cu cît ne vom apropia mai mult de momentul adoptării euro (admiţînd că acesta rămîne un obiectiv central al politicii macro în România), cu atît mai mult va trebui să regîndim regimul de politică monetară – în sensul că fluctuaţia ron-ului va fi o variabilă de judecare a pregătirii pentru intrarea în zona euro.

O întrebare legitimă este legată de eficacitatea dobînzii de politică monetară?

Ea a devenit, ca instrument de politică monetară, tot mai relevată, fiindcă, acum, semnalizează şi ilustrează condiţiile monetare din economie (nu aşa cum a fost în primele faze ale ţintirii inflaţiei la noi).

Întrebarea-cheie acum priveşte eficienţa regimului de ţintire a inflaţiei în perioadele cu conjunctură externă proastă (creşterea preţului la combustibili, la materii prime). Este indiscutabil că îşi pierde considerabil din eficacitate, întrucît este foarte dificil de luptat cu inflaţie importată, de tip cost-push. Dar această observaţie este valabilă şi pentru regimul clasic de politică monetară – cel care controlează lichiditatea în economie nu indirect, prin dobîndă. Dacă se acceptă ipoteza că inflaţia este esenţialmente un fenomen