Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Iubirea neconditionata si lipsa perceptiilor

Publicat in Jurnalul, miercuri 30 iulie 2008 ·

UNITATE ● AVEM CU TOTII ACEEASI SURSA DIVINA

Am si eu ca toti oamenii momente cind ma irita cineva, desi stiu ca totul tine de felul in care vad eu lucrurile si ca aceasta nu are nici o legatura cu celalalt. Cind mi se intimpla, ma intorc in mine si ma intreb ce anume dinauntrul meu a generat purtarea celuilalt si astfel intru din nou pe vibratia iubirii, trecind de bariera mintii mele, pentru a analiza totul din alt unghi.

UNITATE ● AVEM CU TOŢII ACEEAŞI SURSĂ DIVINĂ

Am şi eu ca toţi oamenii momente cînd mă irită cineva, deşi ştiu că totul ţine de felul în care văd eu lucrurile şi că aceasta nu are nici o legătură cu celălalt. Cînd mi se întîmplă, mă întorc în mine şi mă întreb ce anume dinăuntrul meu a generat purtarea celuilalt şi astfel intru din nou pe vibraţia iubirii, trecînd de bariera minţii mele, pentru a analiza totul din alt unghi.

Trecusem probabil iar de partea cealaltă, a egoului, care căuta separarea şi se bucura de competiţia dintre mine şi ceilalţi, uitînd din nou că sîntem toţi copiii aceluiaşi unul singur, Dumnezeu – iubire.

REVELAŢIE. Şi astfel, din interiorul meu, încep iar să ÎL revăd în fiecare om pe EL, dincolo de percepţiile fiecăruia şi dincolo de percepţiile mele, ca şi cum nu ar exista decît sufletul nostru divin. Şi cum aş mai putea rămîne supărată pe ceea ce face celălalt, cînd el vede totul prin viziunea lui personală, iar eu prin a mea, dar împreună sîntem fraţi? Şi cînd nici una, nici cealaltă dintre viziuni nu sînt greşite, fiind creaţii diferite şi perfecte în felul lor? Pe cine să iert şi de ce?... căci totul e perfect aşa cum e. Adică, e divin.

Cu toţii avem un fel de măşti prin care observăm lumea, pe care ni le-am pus cu mult timp în urmă şi sub care ne ascundem; dedesubt însă, sîntem iubire pură şi divină, necondiţionată, infinită şi perfectă, deşi poate nu ş

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Explozie urmată de incendiu la un magazin de bricolaj din municipiul Botoşani / A fost activat Planul Roşu / Şapte persoane, rănite / Se caută persoane eventual surprinse în interior - FOTO / VIDEO

News.ro acum 7 minute
Autorităţile din judeţul Botoani au activat, vineri, Planul Roşu de Intervenţie după ce s-a produs o explozie urmată de incendiu la un magazin de bricolaj. Şapte persoane au fpst rănite. Echipajele caută persoane eventual surprinse în interior. IGSU

HiSky va opera primul zbor direct București - New York, după o pauză de 20 de ani

Wall-Street.ro acum o ora
Compania HiSky va opera vineri, 7 iunie, de pe aeroportul Internaţional Henri Coandă, primul zbor direct din Bucureşti către Statele Unite ale Americii, după mai mult de 20 de ani. Aeronava HiSky, Airbus A330-200, prima aeronavă wide-body din flota

Nicu Covaci, internat din nou în spital. Mesajul transmis de colegii de la Phoenix

Press Alert acum 55 minute
Foto: arhivă „Nicu Covaci este într-o stare stabilă, așa cum o știm de o vreme încoace”, transmite Phoenix, după ce fondatorul trupei a fost internat din nou la spital. „Bună dimineața! Vă rugam, acum o vreme, să considerați informațiile oficiale, p

Incendiu la un spital de copii din Cluj-Napoca. Pacienții și medicii, evacuați de urgență

Ziare.com acum 2 ore
Panică la Cluj-Napoca, vineri dimineață, 7 iunie. Zeci de pacienți și cadre medicale au fost rapid evacuate din unitatea medicală. Pompierii din Cluj au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs într-o cameră tehnică a Clinicii de Pediatrie I

PSD Dâmbovița, final optimist de campanie

Jurnal de Dambovita acum 8 minute
*Social-democrații sunt încrezători că târgoviștenii și dâmbovițenii vor face alegerea corectă pe 9 iunie 2024 la alegerile locale și europarlamentare Ieri, la sediul PSD Dâmbovița, a avut loc ultima conferință de presă a social democraților dâmbo

Dispariţia unui bărbat din Botoşani, plecat la muncă în Germania, anunţată după mai bine de un an şi jumătate de când nu a mai putut fi contactat de familie

News.ro acum o ora
Un bărbat din Botoşani, plecat la muncă în Germania şi cu care familia nu a mai putut lua legătura încă din octombrie 2022, este căutat de poliţişti. Aceştia au anunţat, vineri, care sunt semnalmentele bărbatului. ”Poliţiştii botoşăneni efectuează v

(P) Întâlnire surpriză, înaintea alegerilor. Gabriela Firea, discuţie cu femeile rome din Capitală

News.ro acum o ora
Gabriela Firea mizează la alegerile de duminică, 9 iunie, şi pe sprijinul femeilor rome din Bucureşti. Într-o postare pe contul personal de socializare, candidata PSD a postat imagini de la o întâlnire cu femei din comunitatea romă din Capitală. „Fe

Martha "reală" din Baby Reindeer dă în judecată Netflix pentru o sumă uriașă. Ce a reclamat femeia FOTO

Ziare.com acum 42 minute
Femeia din Scoția care s-a identificat ca fiind sursa de inspiraţie din spatele personajului Martha Scott din serialul "Baby Reindeer", produs de Netflix, a dat în judecată gigantul de streaming pentru defăimare și cere o sumă uriașă. După lansarea

VIDEO S-a deschis Transfăgărăşanul. Mesajul drumarilor: atenţie la urşi!

Mediafax acum o ora
„Precizăm că circulaţia va fi permisă doar pe timpul zilei, între orele 07:00 – 21:00, iar în cazul unor fenomene meteorologice nefavorabile drumul va fi închis temporar până când vremea va permite redeschiderea traficului în condiţii de siguranţă”,

PwC Autofacts: Vânzările de vehicule noi vor crește ușor în acest an în România. În schimb, producția va avansa cu 8,5%

HotNews acum 17 minute
Vânzările auto din România vor încheia anul 2024 în creștere cu 1,7% comparativ cu anul trecut, pentru autoturisme și cu 0,6% pentru vehiculele comerciale ușoare, arată raportul PwC Autofacts realizat pe cinci piețe* din Europa Centrală. Daniel Angh

Vremea

București
acum

29°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

21°/36°
Iasi
acum

27°
vin.

17°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

17°/30°
lun.

19°/32°
Constanta
acum

27°
vin.

19°/27°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/25°
dum.

16°/25°
lun.

16°/28°
Timisoara
acum

23°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

20°/32°