Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tonkinese, o pisică de familie

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 30 iulie 2008 ·

Tonkinese este o rasă nouă, rezultată din încrucişarea unei Siameze cu o Birmaneză. A fost mai întâi dezvoltată în America, în anii ’50, fiind numită Siameza Aurie, dar rasa nu a luat avânt, fiind ignorată. De-abia în anii ’60 aceste pisici au reapărut sub numele de Tonkinese, apoi popularitatea lor a crescut, ajungând să fie preferate ca animale de companie şi de expoziţie.Tonkinese este o pisică de statură medie, conform site-ului www.zooland.ro. Capul pisicii este uşor rotunjit, de lăţime medie. Văzut din profil, nasul pare oblic, îndreptat în jos, spre o bărbie fermă. Urechile sunt bine depărtate, fiind mai late la bază, subţiindu-se spre vârful uşor rotunjit. Ochii sunt depărtaţi şi mai deschişi decât cei de formă orientală, dar nu rotunzi, şi sunt uşor înclinaţi înspre nas. Culoarea ochilor preferată pentru pisicile de expoziţie este albastru-verzui, dar nuanţele pot varia de la verde la albastru. Corpul felinei este bine echilibrat, ferm şi musculos, iar posteriorul este uşor ridicat. Picioarele sunt subţiri şi musculoase, iar membrele din spate sunt ceva mai lungi decât cele din faţă. Labele sunt ovale, iar degetele, ordonate. Coada este suplă, iar când este adusă de-a lungul corpului atinge umerii pisicii.

Caracter şi temperament Pisicile din rasa Tonkinese au aceeaşi natură prietenoasă ca şi rasele înrudite, Siameza şi Birmaneza. Sunt animale de companie ideale, inteligente. Pot fi dresate să facă diverse trucuri şi au nevoie de jucării. Le place să aibă permanent companie şi, dacă trebuie să fie lăsate singure o perioadă mai mare, un tovarăş este neapărat necesar. Nu sunt pisici gălăgioase, le place să toarcă lângă stăpân şi să îl urmeze peste tot. Curiozitatea lor naturală le bagă adesea în situaţii dificile, fiind mai bine să le limitaţi accesul către exteriorul casei, mai ales dacă nu aveţi o grădină bine închisă. Nu le deranjează să fie pisi

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, cu urme de sânge, într-o lizieră de salcâmi / Unchiul ei, suspectat că a violat-o şi a ucis-o a fost prins / S-au tras focuri de armă

News.ro acum 2 ore
Fetiţa de 8 ani dispărută dintr-o localitate din judeţul Botoşani a fost găsită decedată, în noaptea de vineri spre sâmbătă, într-o lizieră de salcâmi de la marginea satului. Se presupune că a fost violată şi apoi ucisă de către unchiul său, Acesta

Modul în care companiile aeriene stabilesc preţurile biletelor de avion, analizat de Consiliul Concurenței

HotNews acum 40 minute
Consiliul Concurenţei a declanşat o analiză care vizează modul în care companiile aeriene stabilesc nivelul preţurilor biletelor de avion pentru rutele care au plecare din România. Pe AeroportFoto: HotNews.ro / Victor Cozmei „Consiliul Concurenţei a

Ciolacu despre cazul foștilor generali SRI Coldea şi Dumbravă: Partidul principal al penalilor a devenit USR

HotNews acum o ora
Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, sâmbătă, că în mandatul său de premier Justiţia funcţionează iar „principalul partid al penalilor a devenit USR”. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / Malina Norocea Președintele PSD a făcut afirmaţia răspunzâ

Concedierea lui Xavi ar putea costa FC Barcelona suma de 15 milioane de euro

News.ro acum o ora
Publicaţia La Vanguardia notează că demiterea lui Xavi ar putea costa Barcelona până la 15 milioane de euro. Vineri, în urma unei întâlniri între conducere şi antrenor, FC Barcelona a anunţat că Xavi va părăsi clubul la finalul sezonului, deşi are c

Sociologul Vasile Dîncu: În momentul acesta, sondajele arată că Mircea Geoană are o candidatură credibilă / Ar putea să fie în finala prezidenţială

News.ro acum 3 ore
Sociologul Vasile Dîncu (PSD) a explicat, sâmbătă, că Mircea Geoană este, în acest moment, un personaj credibil, având în vedere că ocupă cea mai înaltă funcţie deţinută de un român în sistemul internaţional. Dîncu a precizat că Geoană este apreciat

"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit Premiul Queer Palm la festivalul de la Cannes

News.ro acum 4 ore
"Trei kilometri până la capătul lumii", film regizat de Emanuel Pârvu, a primit, sâmbătă, Premiul Queer Palm la Festivalul de la Cannes.

Ciolacu: Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Rusia nu va ataca România

HotNews acum 3 ore
Premierul Marcel Ciolacu a dat asigurări, sâmbătă, că România este o ţară sigură şi că Rusia nu va ataca România, chiar dacă la graniţele ţării este un război. Marcel CiolacuFoto: Inquam Photos / George Călin „Ţara noastră e o ţară foarte sigură. Su

Aterizare de urgență pentru elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian

HotNews acum 4 ore
Elicopterul care îl transporta pe premierul armean Nikol Paşinian a fost nevoit sâmbătă să efectueze o aterizare de urgenţă din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile, relatează AFP. Prim-ministrul armean Nikol Pașinian susține o conferință de

Avion TAROM, decolat de pe „Charles de Gaulle”, din Paris, întors din zbor după ce a lovit un stol de păsări

Gandul acum 57 minute
Un avion al companiei TAROM, ce urma să ajungă de la Paris la București, s-a întors din zbor pe Aeroportul „Charles de Gaulle” din cauza unui incident petrecut imediat după decolare. Din câte se pare, aeronava a lovit un stol de păsări, incident cun

Bărbatul suspectat că și-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinței sale. S-au tras focuri de armă

Ziare.com acum 2 ore
Bărbatul de 32 de ani din judeţul Botoşani suspectat că şi-a ucis nepoata de 8 ani a fost prins în apropierea locuinţei sale, fiind imobilizat de către poliţişti, după ce s-au tras şi două focuri de armă în plan vertical. ”În urmă cu puţin timp, băr

Vremea

București
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

13°/25°
lun.

12°/17°
mar.

13°/19°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/27°
dum.

12°/24°
lun.

12°/22°
mar.

13°/23°
Constanta
acum

22°
sâm.

16°/22°
dum.

15°/19°
lun.

12°/16°
mar.

14°/19°
Cluj-Napoca
acum

25°
sâm.

12°/25°
dum.

10°/23°
lun.

11°/19°
mar.

10°/20°
Timisoara
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

13°/25°
lun.

13°/25°
mar.

11°/24°