Emotionant, desi inexplicabil, ramane entuziasmul cu care cele cateva sute de mii de berlinezi venisera sa asculte discursul rostit de Barack Obama saptamana trecuta la Tiergarten. Nu i se aranjase un podium chiar in fata Portii Brandenburgice (inca nu e presedinte!), dar nici cel de langa Coloana Victoriei nu era catusi de putin modest, semn ca si gazdele presimtisera amplitudinea fenomenului care urma sa se produca. si a fost aproape ca la intalnirea faimoasa de care a avut parte Kennedy, desi contextul e mult diferit. Berlinezii l-au simpatizat pe Obama, care se bucura de un important capital de simpatie si prin alte tari europene. Dar s-a vazut la Berlin ca e vorba nu doar de simpatie spontana pentru un candidat tanar, care nu afiseaza nici morga traditionala a politicianului si nici nu da impresia ca e preocupat sa minta cu eleganta.
Berlinezii si europenii au profitat de neobisnuitul turneu ca sa arate ca restul lumii AsTEAPTa ceva de la America. Un fel de a spune ca, daca bilantul Administratiei Bush se incheie cu numeroase puncte de suspensie si e un adevarat fiasco, ii va reveni viitoarei administratii, totusi, misiunea de a lua bunele decizii pentru toata lumea acolo unde se mentin grave surse de conflict. De la problemele economice sau comerciale pana la problemele pacii si ale razboiului, fara sa uitam criza energetica si pe cea ecologica.
Antiamericanismul european nu este chiar atat de compact. si nici sistematic, cum s-ar crede. E mai degraba un soi de speranta dezamagita, ce porneste de la constatarea ca nici cel mai puternic stat din lume nu poate sa impuna cu forta valori democratice sau umaniste, prin dictat. Culmea este ca am dori sa vedem functionand o dictatura a binelui, chiar cu riscul de a ne bate apoi sa definim ce este bine si ce nu. stim ca nu se poate, dar vrem si sa ne mintim ca s-ar putea. Or, alegerile din toamn
