În urma Raportului pe justiţie al Comisiei Europene, publicat săptămåna trecută, Romåniei nu i-a fost activată niciuna din clauzele de salvgardare. În schimb, Bulgaria a rămas fără fondurile de preaderare, măsură fără precedent luată de Bruxelles. În opinia bulgarilor, conform revistei Times, Romånia este la fel de coruptă, dar a fost mai isteaţă în ceea ce priveşte promovarea reformelor sale şi ascunderea abuzurilor. Sau, cu alte cuvinte, acesta a fost a
În urma Raportului pe justiţie al Comisiei Europene, publicat săptămåna trecută, Romåniei nu i-a fost activată niciuna din clauzele de salvgardare. În schimb, Bulgaria a rămas fără fondurile de preaderare, măsură fără precedent luată de Bruxelles.
În opinia bulgarilor, conform revistei Times, Romånia este la fel de coruptă, dar a fost mai isteaţă în ceea ce priveşte promovarea reformelor sale şi ascunderea abuzurilor. Sau, cu alte cuvinte, acesta a fost avantajul Romåniei, de a adera la „pachet“ cu Bulgaria.
Deşi Comisia Europeană (CE) a blocat fonduri destinate ţării vecine în valoare de 600 de milioane de euro şi a retras acreditarea a două agenţii însărcinate cu gestionarea banilor comunitari, Bruxelles-ul nu s-a atins, deocamdată, de fondurile structurale şi nu a recurs la mecanismele de salvgardare. Reducerea finanţării nu a îngrijorat populaţia. Un sondaj arată că majoritatea bulgarilor consideră că într-adevăr CE trebuia să îngheţe finanţarea destinată ţării lor. Percepţia acestora, aşa cum rezultă din studiile institutului Alpha Research din Sofia, este că banii europeni nu ajung la populaţie. Mulţi bulgari susţin decizia CE, fiind de părere că suspendarea fondurilor europene este o lovitură pentru clasa politică coruptă, aflată în legătură cu reţeaua de crimă organizată.
Oficialii europeni şi politicienii au făcut o paralelă între cele două ţări. „Ce s-a întåmplat în cazul Bulgari