Instanta Suprema a decis zilele trecute, pentru a doua oara, sa restituie procurorilor militari dosarul mineriadei din iunie ‘90, in care sunt judecati doi generali si doi colonei in rezerva, acuzati de participatie improprie la omor calificat si omor deosebit de grav. Aceasta instanta a respins ca nefondat recursul formulat de procurorii militari, fata de solutia din 17 decembrie 2007, prin care s-a admis o cerere de restituire a dosarului la Parchetul militar, in vederea refacerii. Considerati ca este o decizie justa? Cu argumente indestructibile?

Aceasta decizie face parte din sirul deciziilor din Justitie, care arata ca facem pasi mari pe drumul restauratiei. Adica, daca oricui din tara asta i se pare normal ca, la 18 ani de la Revolutie, judecatorii sa recurga la o lege – Legea raspunderii ministeriale–, care actioneaza retroactiv cu 18 ani, ca avizul pentru urmarirea penala sa fie dat de presedintele din 2000, in conditiile in care unul dintre acuzati a fost ministru de Interne pret de doua - trei luni, in 1990, cand exista un Guvern provizoriu, iar Parlamentul nu fusese numit, ce sa mai vorbim? Respingerea recursului procurorilor militari de catre judecatori face parte din acest fenomen, al intoarcerii istoriei, la care asistam in ultimul an de zile. Ma refer aici la dosarele mineriadelor, ale Revolutiei si la toate acele dosare care privesc adevarul istoric. Suntem singura tara din Europa care treneaza de 18 ani de zile niste dosare.

Sa ne intoarcem putin, la stadiul anului trecut, cand Curtea Constitutionala a decis – la scurt timp dupa ce s-a anuntat apropierea de finalul rechizitoriului in cazul Mineriadelor – ca Parchetele si Instantele militare nu mai au competenta de a cerceta si judeca persoane civile. De ce credeti ca a venit aceasta decizie abia dupa 17 ani de cercetari si, cum spuneam, cu putin timp inainte de finalizarea rechizitori