Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tonetarii, chemati la primarie

Publicat in Buna Ziua Iasi, miercuri 30 iulie 2008 ·

Tonetarii trebuie ca pana maine sa faca dovada contractelor de chirie cu municipalitatea pentru domeniul public unde acestea au fost amplasate. In consecinta, au fost verificate 76 de tonete din zona Podu Ros. In afara de patru tonete care erau inchise la ora controlului, restul aveau actele in regula. S-au luat masuri de somare a comerciantilor, acestia fiind nevoiti sa se prezinte la primarie pentru a dovedi cu acte faptul ca activitatea desfasurata in zona este legala.

"Au fost verificate tonetele de pe ambele trotuare. Am lipit somatii pe tonetele care nu functionau la ora controlului, adica intre orele 10.00 - 14.00. Nu puteam sa stau toata ziua acolo ca sa vad cand vin. Oricum acestia trebuie sa vina la primarie si sa faca dovada actelor", a precizat Ciprian Chirita, sef Directia Corp Control Primar. Actiunea de verificare a tonetelor va continua si in zona cartierului Tatarasi. Din cauza ca trei functionari sunt plecati in concediu, Directia din cadrul primariei este sustinuta de un efectiv de doar patru functionari. "Suntem doar sapte in cadrul Directiei. Patru oameni de-ai nostri sunt plecati in concediu", a mai spus Chirita.

Tonetarii trebuie ca pana maine sa faca dovada contractelor de chirie cu municipalitatea pentru domeniul public unde acestea au fost amplasate. In consecinta, au fost verificate 76 de tonete din zona Podu Ros. In afara de patru tonete care erau inchise la ora controlului, restul aveau actele in regula. S-au luat masuri de somare a comerciantilor, acestia fiind nevoiti sa se prezinte la primarie pentru a dovedi cu acte faptul ca activitatea desfasurata in zona este legala.

"Au fost verificate tonetele de pe ambele trotuare. Am lipit somatii pe tonetele care nu functionau la ora controlului, adica intre orele 10.00 - 14.00. Nu puteam sa stau toata ziua acolo ca sa vad cand vin. O

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 59 minute
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Război în Ucraina, ziua 1.469. Doi morți la Kiev după atacuri aeriene reciproce. Daune de zeci de milioane de euro la Cernobîl

Press Alert acum 32 minute
Foto: arhivă Două persoane au fost ucise la Kiev după ce Rusia și Ucraina au lansat, în noaptea de marți spre miercuri, mai multe atacuri aeriene asupra capitalelor lor, informează Reuters. Resturile căzute de la dronele distruse au declanșat incend

Mureș: 46 de percheziții pentru infracțiuni la regimul silvic

Mediafax acum o ora
„În această dimineață, 7 mai, polițiștii din cadrul Serviciului de Ordine Publică – Biroul Pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol Mureș, împreună cu polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Miercurea Nirajului, pun în aplicare 46 de ma

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 55 minute
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

India a atacat Pakistanul. Cât de puternice sunt armatele celor două puteri nucleare

HotNews acum 2 ore
India a lansat miercuri lovituri asupra Pakistanului și a Kashmirului, o regiune cu populație majoritar musulmană, divizată între New Delhi și Islamabad, un atac pe care Pakistanul l-a calificat drept un „act flagrant de război”, în condițiile în ca

Cardinalii încep alegerea noului papă în cel mai mare conclav din istorie

Mediafax acum 2 ore
Din 28 aprilie, cei 133 de cardinali cu drept de vot au început să se cunoască şi să împărtăşească viziuni privind viitorul bisericii în timpul întâlnirilor zilnice, potrivit The Guardian. Bărbaţii s-au întâlnit pentru ultima dată marţi dimineaţă, î

Israelul a bombardat principalul aeroport din Yemen, într-un atac aerian împotriva houthi

G4Media acum 2 ore
Armata israeliană a desfăşurat un atac aerian asupra principalului aeroport din Yemen, Sanaa, al doilea în decurs de două zile împotriva rebelilor houthi aliniaţi Iranului, după ce gruprea a lansat un atac cu rachete în apropiere de Aeroportul Ben G

VIDEO India a lovit cu rachete obiective „teroriste” din Pakistan. Iată ce s-a întâmplat

Ziua Constanta acum o ora
India a lansat lovituri cu rachete împotriva a nouă obiective care găzduiesc „infrastructuri teroriste” situate pe teritoriul pakistanez, în represalii la atentatul comis pe 22 aprilie în Kashmirul indian. India a lansat lovituri cu rachete împotriv

George Simion recunoaște că nu a vrut niciodată să ofere case la 35.000 de euro: „Au fost o formă de marketing, de promovare”

Libertatea acum o ora
Liderul AUR, George Simion, a recunoscut, marți seara, că promisiunea partidului de a oferi un milion de apartamente la 35.000 de euro pentru românii fără case a fost o strategie de marketing, potrivit Digi 24.

Windows 11 va avea un nou meniu Start şi mai mult AI

News.ro acum 2 ore
Microsoft pregăteşte un update pentru Windows 11 care va aduce mai multe funcţii de inteligenţa artificială şi va modifica funcţionalitatea şi aspectul meniului Start. Meniul Start din Windows 11 este pe care să devină mai încăpător, făcând loc mai

Vremea

București
acum

17°
mie.

12°/25°
joi

11°/18°
vin.

11°/20°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

9°/12°
vin.

7°/10°
sâm.

6°/15°
Constanta
acum

17°
mie.

14°/21°
joi

13°/14°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

13°
mie.

9°/13°
joi

9°/14°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/13°
Timisoara
acum

13°
mie.

9°/16°
joi

8°/17°
vin.

7°/17°
sâm.

7°/16°