Nu mai puţin de 16 organizaţii nonguvernamentale, care se autodeclară luptătoare pentru o „guvernare curată”, au ajuns la concluzia că este nevoie de un „Pact pentru statul de drept“. Ieri, printr-un comunicat de presă, organizaţiile au anunţat că au transmis partidelor politice o scrisoare prin care le cer să semneze pactul cu pricina, care în principiu urmăreşte să-i păstreze în funcţie, până după alegeri, pe şeful DNA Daniel Morar, pe şeful ANI Alexandru Macovei şi pe procurorul general Laura Codruţa Kovesi.
„Societatea civilă cere partidelor politice din România să se angajeze în vederea viitoarelor alegeri la semnarea unui Pact pentru statul de drept. Indiferent de ideologia partidelor, statul de drept este fundamentul natural al ordinii politice europene, iar un partid care, făţiş sau ascuns, are ca program subminarea statului de drept este un partid nedemocratic“, susţin organizaţiile neguvernamentale, care îşi motivează demersul prin faptul că raportul Comisiei Europene a fost unul negativ. Organizaţiile respective mai solicită ca partidele să considere justiţia de un „interes strategic” şi să-şi determine parlamentarii să voteze Codul Penal şi Codul de Procedură Penală. (M.Ş.)
Nu mai puţin de 16 organizaţii nonguvernamentale, care se autodeclară luptătoare pentru o „guvernare curată”, au ajuns la concluzia că este nevoie de un „Pact pentru statul de drept“. Ieri, printr-un comunicat de presă, organizaţiile au anunţat că au transmis partidelor politice o scrisoare prin care le cer să semneze pactul cu pricina, care în principiu urmăreşte să-i păstreze în funcţie, până după alegeri, pe şeful DNA Daniel Morar, pe şeful ANI Alexandru Macovei şi pe procurorul general Laura Codruţa Kovesi.
„Societatea civilă cere partidelor politice din România să se angajeze în vederea viitoarelor alegeri la semnarea unui Pact pentru statul de drept. Indiferen