Semnificaţia conceptelor legate de fenomenul multiculturalităţii fiind definită în mod preponderent de gînditori occidentali, mulţi autori se întreabă dacă se poate vorbi de relevanţa acestora în contexte precum Asia, Africa sau chiar Europa Centrală şi de Est. Deşi poate părea forţată la prima vedere, evident fiind faptul că multiculturalitatea este un fenomen larg răspîndit în regiunile amintite, dilema nu este fără temei. Motivele nu sînt greu de descifrat. Conceptualizările privind semnificaţia multiculturalismului sînt produsul modernităţii tîrzii şi, ca atare, ele rămîn cantonate în excepţionalismul modernităţii de tip occidental. Deşi tematizează eşecurile reziduale ale modernităţii – în măsura în care modernizarea a urmărit omogenizarea culturală a societăţilor, conform lui Ernest Gellner Liah Greenfeld, Yael Tamir şi altora, discursul multiculturalist presupune ca premise tocmai acele realizări ale modernizării care lipsesc sau sînt precare în afara zonelor de influenţă ale universalismului de tip occidental. Problema relevanţei celor recomandate de multiculturalişti în regiuni precum Europa Centrală şi de Est rămîne deci de actualitate, iar rezolvarea dilemei nu este lipsită de impedimente. Provocările diversităţii O primă problemă o reprezintă însăşi semnificaţia conceptului de multiculturalism. În pofida popularităţii fără precedent a termenului – „în momentul de faţă, am ajuns să fim toţi multiculturalişti“, spunea Nathan Glazer în 1997 –, nu există un larg consens privind o definiţie cît de cît cuprinzătoare a acestuia. Mai mult, se poate vorbi despre o adevărată inflaţie a semnificaţiei, conceptul fiind utilizat în mod frecvent nu numai în contexte incomparabile, dar şi cu referire la idealuri şi obiective contradictorii. Categoria de „multiculturalişti“, propusă cu generozitate de Glazer, include deci persoane care înţeleg prin multiculturalis