Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarele Mitrea si Nastase - Chemati din vacanta

Publicat in Jurnalul, joi 31 iulie 2008 ·

Deputatii vor lucra in sesiune extraordinara la 13 august pentru a relua votul cu privire la cererea de incepere a urmaririi penale in cazul fostilor ministri Miron Mitrea si Adrian Nastase, solicitata de presedintele Traian Basescu, dar si pentru a le fi prezentat un raport cu privire la inundatii.

Deputaţii vor lucra în sesiune extraordinară la 13 august pentru a relua votul cu privire la cererea de începere a urmăririi penale în cazul foştilor miniştri Miron Mitrea şi Adrian Năstase, solicitată de preşedintele Traian Băsescu, dar şi pentru a le fi prezentat un raport cu privire la inundaţii. După şedinţă, preşedintele Camerei Deputaţilor, Bogdan Olteanu, a declarat că la primul punct de pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare, premierul Tăriceanu va prezenta un raport privind situaţia pagubelor produse în urma inundaţiilor şi măsurile care se vor lua pentru combaterea lor. În ce priveşte cel de-al doilea punct de pe ordinea de zi, votul privind cererea de începere a urmăririi penale, Olteanu a arătat că prin solicitarea de convocare a sesiunii extraordinare pe această temă, preşedintele Băsescu, "creează un risc suplimentar în luarea deciziei". "Dacă am fi aşteptat decizia Curţii Constituţionale era posibil ca cererea de urmărire penală să se ia cu o majoritate mai restrînsă. Deocamdată sîntem obligaţi să aplicăm actualul Regulament al Camerei, iar majoritatea cerută pentru adoptarea unei decizii de urmărire penală este de două treimi", a explicat Olteanu. El a mai spus că toţi cei opt membri ai Biroului Permanent prezenţi la şedinţă au fost de acord cu convocarea unei sesiuni extraordinare, iar diferenţele de opinii au apărut cu privire la data convocării. Pentru 13 august au votat deputaţii PNL, UDMR şi PRM, în timp ce deputaţii PSD şi PC au optat pentru 28 august. De remarcat că reprezentanţii PD-L în Biroul Permanent, Gheorghe Albu şi Ioan

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România construiește patru noi poduri peste Prut către Republica Moldova. Unde vor fi amplasate și în ce stadiu sunt proiectele

HotNews acum 3 ore
Patru noi poduri peste râul Prut vor fi construite de România, într-un efort de a îmbunătăți legăturile rutiere cu Republica Moldova. Joi a fost desemnată firma care va întocmi proiectele tehnice pentru fiecare din cele patru poduri. Unde vor fi amp

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 5 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Catedrala Neamului va fi gata în anul acesta, în octombrie, când va fi sfințită de Patriarhul Daniel și de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I

HotNews acum 2 ore
Catedrala Naţională din București (Catedrala Mântuirii Neamului) va fi sfinţită anul acesta, pe data de 26 octombrie, de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu I al Constantinopolului şi de Patriarhul Daniel al Bisericii Ortodoxe Române, informează Agerpres

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 6 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Cod galben de inundaţii, pe râuri din cinci judeţe, până sâmbătă dimineaţa

News.ro acum 7 ore
Hidrologii au emis o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă de vineri până sâmbătă dimineaţă, pe mai multe râuri din judeţele Maramureş, Satu Mare, Bistriţa-Năsăud, Bihor şi Alba. Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a

UPDATE: Joseph Aoun, comandantul armatei, ales preşedinte al Libanului

News.ro acum 3 ore
Comandantul-şef al armatei libaneze, generalul Joseph Aoun, în vârstă de 61 de ani, a fost ales joi preşedinte al Libanului, în urma unui tur doi de scrutin, cu 99 dintre cele 128 de voturi ale deputaţilor, relatează AFP. Alegerea sa a avut loc în u

Crin Antonescu: Sunt aproape convins că această candidatură a mea va fi validată

Mediafax acum 4 ore
Crin Antonescu a vorbit despre posibilele sondaje de opinie comandate de PSD şi PNL, în vederea stabilirii unui candidat la alegerile prezidenţiale. „Întotdeauna o decizie până nu este luată are mai multe variante”, a spus el.

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 2 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Alexandru Rafila spune că virusul HMPV care provoacă îngrijorare în China este „o viroză banală”

Libertatea acum o ora
Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat joi, 9 ianuarie, într-o conferință de presă, că nu sunt motive de îngrijorare în rândul populației cu privire la virusul din China.

Manelistul Dani Mocanu, care l-a promovat pe Nicolae Ciucă, va petrece ani grei de închisoare pentru proxenetism și spălare de bani

Ziare.com acum 2 ore
Manelistul Dani Mocanu, care i-a scris o piesă lui Nicolae Ciucă în timpul campaniei pentru alegerile prezidențiale din 2024, a fost condamnat joi, 9 ianuarie, la ani grei de închisoare. Găsit vinovat de proxenetism, dar și de spălare de bani, Mocan

Vremea

București
acum

joi

7°/13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
Iasi
acum

joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
Constanta
acum

joi

8°/12°
vin.

9°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

joi

5°/12°
vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
Timisoara
acum

10°
joi

7°/14°
vin.

2°/11°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°