* Svetlana Cârstean, Floarea de menghină, Editura Cartea Românească, 2008.
Trei volume colective de debut au marcat poezia anilor â90 şi orice discuţie despre literatura acelui deceniu ar trebui să înceapă de la aceste cărţi şi de la cenaclurile în care au fost scrise: Pauză de respiraţie (1991), cu Andrei Bodiu, Caius Dobrescu, Marius Oprea şi Simona Popescu; Tablou de familie (1995), cu Svetlana Cârstean, Sorin Gherguţ, Mihai Ignat, Cezar Paul-Bădescu şi Răzvan Rădulescu; şi Ferestre â98 (1998), cu Iulian Băicuş, Marius Ianuş, Doina Ioanid, Angelo Mitchievici, Victor Nichifor, Ioana Nicolaie şi Cecilia Ştefănescu. Unii dintre aceşti scriitori au debutat pe cont propriu şi au confirmat repede, remarcîndu-se, uneori, în cu totul alte genuri, alţii au revenit în literatură după mai mulţi ani (vezi Marius Oprea) sau se lasă încă aşteptaţi. Este şi cazul Svetlanei Cârstean care între timp a "dispărut" în jurnalismul revistelor de lux pentru a debuta, iată, la mai bine de un deceniu de la prezenţa în volumul colectiv al Cenaclului "Central". Această întîrziere face cartea cu atît mai interesantă şi, paradoxal, reprezintă o gură de poezie proaspătă într-un aer milenarist tot mai îmbîcsit.
Floarea de menghină este poemul secvenţial, întunecat, adînc şi neliniştitor al unei tinere marcate de trecutul recent comunist în care constrîngerile colectiviste impuneau un tipar existenţial unic, indiferent de gen sau aspiraţii, care izola şi sufoca viaţa interioară a individului ("între ziua de ieri şi cea de mîine e un spaţiu îngust / ca între dulap şi perete"). Amintirile din şcoală ale tinerei fete se amestecă cu cele din timpul orelor de atelier mecanic din liceu şi cu aplicaţiile practice militare din timpul studenţiei. Uniformele de şcoală şi cordeluţele de plastic, halatele albastre, ochelarii de protecţie şi mănuşile de protecţie sau petliţele, centura,
