O pensiune de la marginea oraşului Suceava s-a făcut scrum, ieri noapte, după ce un incendiu de proporţii a cuprins toată clădirea. În pensiune se aflau zece persoane, atât turişti, cât
O pensiune de la marginea oraşului Suceava s-a făcut scrum, ieri noapte, după ce un incendiu de proporţii a cuprins toată clădirea. În pensiune se aflau zece persoane, atât turişti, cât şi angajaţi, care s-au salvat la timp de furia flăcărilor. Pentru stingerea focului, pompierii au fost nevoiţi să intervină mai bine de nouă ore.
"Este o mână criminală"
Nenorocirea a venit la doar o zi după ce lui Gheorghe Berbece, proprietarul pensiunii, i-a ars din temelii propria casă. Incendiile care i-au devastat cele două proprietăţi, la interval de doar câteva ore, îl fac pe bărbat să creadă că la mijloc este o răzbunare.
"Mai întâi casa şi apoi pensiunea. E prea mare coincidenţa. Eu cred că este o mână criminală", a spus proprietarul. Din primele estimări, pagubele provocate de distrugerea pensiunii se ridică la peste 2 milioane de lei noi.
Proprietarul nu îşi va putea recupera însă niciun ban, deoarece clădirea nu era asigurată. Pompierii au demarat deja o anchetă, urmând ca, în zilele următoare, să stabilească originea incendiului.