Consideraţi că au avut loc nişte îmbunătăţiri în situaţia minorităţii maghiare din România, din 1990 încoace? Ce fel de îmbunătăţiri, ce fel de schimbări mai consideraţi necesare? Întîi de toate, trebuie spus că dezbaterea propriu-zisă are un impact scăzut „pe teren“. Apoi, nu este totuşi vorba de o dezbatere pur româno-maghiară. Sînt două filozofii care intră de multe ori în conflict. Din punctul meu de vedere, OSCE a reuşit să găsească o soluţie foarte bună pentru acest conflict, iar dacă statele ar fi gata să folosească ceea ce OSCE a adoptat acum 15 ani, nu văd care ar fi problema. Chestiunea poate fi pusă în următorii termeni: este vorba de „drepturi ale minorităţilor“ sau de „drepturi ale persoanelor care aparţin minorităţilor“. OSCE, într-unul dintre documentele sale, a menţionat „drepturile persoanelor care aparţin minorităţilor“, drepturi care pot fi exercitate „individual sau în comunitate cu alţii“. Eu am avut mereu probleme în a găsi diferenţa dintre drepturile colective şi drepturile individuale care pot fi exercitate în comunitate cu alţii, poate şi pentru că sînt un practician. Dar cred că formularea propusă de OSCE ar trebui să satisfacă pe toată lumea, aceasta reprezentînd o bună soluţie pentru problemă. Dar, în acelaşi timp, o seamă de persoane din lumea academică şi-ar pierde slujbele într-un asemenea caz... În ceea ce priveşte situaţia minorităţii maghiare din România: da, situaţia lor s-a îmbunătăţit în mod semnificativ. Autorităţile române au fost cooperante în multe privinţe. Cred însă că cel mai mare succes este că acum, spre deosebire de situaţia din urmă cu 15-20 de ani, „chestiunea maghiară“ nu mai reprezintă o temă la alegeri. E un semn foarte bun. Nimeni, cu excepţia unor extremişti care poate nici nu vor mai intra în Parlament, nu face campanie pe tema „chestiunii maghiare“. Cred că ambele părţi trebuie să înveţe cîte ceva: să nu