Agenţia turistică Vekol Tours organizează vizite în locurile frecventate de Radovan Karadzic
N-au trecut nici două săptămâni de la mediatizata arestare a fostului lider al sârbilor din Bosnia, Radovan Karadzic, că s-au şi găsit întreprinzători care să facă un ban cinstit din această situaţie. Potrivit Agerpres, o agenţie turistică sârbă organizează, încă de săptămâna trecută, o vizită în locurile frecventate de Radovan Karadzic, „Măcelarul din Balcani”, sub falsa identitate de vindecător. „Partenerul nostru internaţional ne-a cerut să includem în vizita la Belgrad locurile frecventate de Radovan Karadzic”, a explicat directoarea agenţiei turistice Vekol Tours, Tanja Bogdanov. La puţin timp după ce a inclus această vizită în oferta sa generală, agenţia a creat un program special intitulat „Pop art Radovan”.
Jumătate de zi, cât ţine programul, turiştii pot face un tur al apartamentului în care locuia Karadzic sub falsa identitate Dragan Dabic, pot vizita barul pe care îl frecventa acesta sau locul de unde îşi cumpăra pâine. Potrivit paginii de internet a agenţiei, vizita are loc pe etape foarte bine stabilite: dimineaţa se porneşte de la apartamentul lui Karadzic, din strada Jurija Gagarina. Se traversează strada pentru a ajunge la brutărie, pentru micul dejun: plăcintă de cartofi – preferata liderului sârbilor bosniaci. Fiind încă dimineaţă, se poate lectura un cotidian – cumpărat, desigur, de la chioşcul de ziare frecventat de acesta. După o plimbare scurtă în parcul din apropiere, turiştii sunt poftiţi într-un magazin de unde Karadzic îşi făcea frecvent cumpărăturile.
Localul Luda Kuca, favorit al lui Karadzic, este „cea mai bună parte a turului”: într-un mediu rustic, doritorii vor degusta un pahar de vin Medvedja krv (Sângele ursului, n.r.) şi vor asculta muzică sârbească. După vin – „clătite Karadzic”, la magazinul Pinocchio, pentru a experime