Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Curba lui Gauss şi muntele lui Venus

Publicat in Dilema Veche, joi 31 iulie 2008 ·

Profesorul Octavian Stănăşilă a afirmat că se poate demonstra ştiinţific faptul că examenul de bacalaureat al acestui an a fost fraudat deoarece distribuţia notelor nu respectă curba lui Gauss. Prezentatorii unei emisiuni matinale de la un post particular de radio, un băiat şi o fată, citeau ştirea adăugînd comentarii de genul miştocăreală haioasă, ceea ce m-a făcut să rămîn oarecum perplexă şi preocupată din mai multe motive.

Primul, că ştirea în sine era o ştire dramatică. Frauda unui examen la scară naţională presupune oficializarea fraudei instituţionalizate, dovada concretă a faptului că se poate crea un sistem al corupţiei care funcţionează, legînd între ele şcoli, cartiere, oraşe şi judeţe în mod coerent, că informaţia circulă şi foarte mulţi oameni acţionează sinergic ca să obţină în final rezultatul dorit: un fals naţional! Dacă aş şti cine a fost project manager la implementarea acestui bacalaureat fraudat l-aş angaja în mai puţin de 24 de ore ca să eficientizeze nişte cauze mai bune.

În al doilea rînd, era autoritatea celui care făcea o astfel de afirmaţie. Oricine a trecut printr-un liceu de pe vremuri (şi nu mă refer la liceul interbelic, în faţa căruia se cutremurau toţi, ci la acel liceu de matematică-fizică aflat prin mai toate capitalele de judeţ şi în număr mai mare în Bucureşti), deci, toţi cei care au terminat vreodată un liceu ceauşist de elită ştiu cine este profesorul Octavian Stănăşilă, pentru că au învăţat după manualele de matematică şi culegerile lui. Dacă mie mi-ar fi spus cineva că profesorul Stănăşilă a făcut o afirmaţie publică legată de matematică aş fi fost mult mai atentă la ştirea asta, decît la altele, chiar şi pentru simplul motiv că nu iese în fiecare zi să declare ceva. Pot să admit că cei doi nu au terminat vreodată un liceu de matematică-fizică, dar ar fi fost suficientă o căutare pe google, ca să trateze cu m

Articolul in Dilema Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe luni, 7 iulie, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 52 minute
Invitatul emisiunii este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul.

Scandal la Spitalul „Marie Curie” între membrii unei familii şi agentul de pază / Acesta ar fi folosit împotriva bărbatului un spray lacrimogen

G4Media acum 44 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un scandal a izbucnit în incinta Unităţii de Primiri Urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă pentru Copii „Marie Curie” din Bucureşti între membrii unei familii şi agentul de pază, informează, duminic

Veste bună pentru pacienți. Ministrul Sănătății a făcut anunțul despre TVA-ul la medicamente

Ziua Constanta acum 5 ore
Medicamentele vor rămâne la valoarea minimală a TVA-ului, potrivit declatației făcute duminică, 06 iulie, de ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. 'Putem să împărțim medicamentele în două mari categorii: medicamentele care se eliberează pe rețetă

De neoprit! Sorana Cîrstea și Anna Kalinskaya s-au calificat în „sferturi” la Wimbledon, după ce au trecut de favoritele numărul 5

Gazeta Sporturilor acum o ora
Sorana Cîrstea (România, 35 de ani) și Anna Kalinskaya (Rusia, 26 de ani) continuă să impresioneze în competiția de dublu de la Wimbledon și au reușit duminică, 6 iulie, să se califice în sferturile de finală, după o victorie cu 4-6, 7-6 (3), 6-1 în

Simone Tempestini, ghinion incredibil la Rally di Roma Capitale: a lovit o vacă și a abandonat!

Adevarul acum 3 ore
Campionul național absolut la raliuri, Simone Tempestini, a avut parte de un incident neașteptat la Rally di Roma Capitale, etapă din Campionatul European de Raliuri (ERC), fiind nevoit să abandoneze în urma unui impact violent cu o vacă apărută bru

Rusia revendică ocuparea altor două localităţi în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia a revendicat duminică ocuparea altor două localităţi în estul şi nord-estul Ucrainei, continuându-şi avansul pe front în faţa trupelor ucrainene care duc lipsă de arme şi de recruţi, relatează AFP. Potrivit raportului zilnic difuzat de Ministe

Traficul pe Transfăgărăşan, blocat de maşinile parcate pe marginea drumului

HotNews acum 4 ore
Traficul rutier pe DN 7C – Transfăgărăşan este blocat duminică după-amiază din cauza aglomerării cauzate de parcarea maşinilor pe marginea părţii carosabile, informează Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Sibiu. În fiecare vară, DN 7C – Transfăg

Accident pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză s-a răsturnat / Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1

News.ro acum 4 ore
Un accident a avut loc duminică, pe Centura Capitalei, în zona localităţii Domneşti, un autotren încărcat cu glucoză răsturnându-se pe suprafaţa de rulare. Circulaţia rutieră este restricţionată pe prima bandă a sensului dinspre Bragadiru către A1 B

Sistemul informatic al CNAS, linie roșie pentru ministrul Sănătății: Voi demisiona dacă noul sistem nu e gata până în 2026

Capital acum o ora
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a vorbit despre planurile de digitalizare din sistemul sanitar și a spus că își va da demisia dacă noul sistem informatic al CNAS nu va fi realizat până în 2026, considerând acest obiectiv esențial.

Canicula pune frână CFR: Se va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde temperatura la nivelul şinei atinge sau depăşeşte 50 de grade Celsius

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Compania naţională de căi ferate anunţă, duminică, în contextul prognozelor meteo care anunţă temperaturi extrem de ridicate, că va dispune reducerea vitezei de circulaţie a trenurilor în zonele unde

Vremea

București
acum

32°
dum.

20°/35°
lun.

24°/38°
mar.

22°/38°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

29°
dum.

19°/34°
lun.

20°/38°
mar.

21°/38°
mie.

19°/36°
Constanta
acum

27°
dum.

19°/31°
lun.

21°/27°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

29°
dum.

15°/33°
lun.

18°/37°
mar.

17°/35°
mie.

15°/23°
Timisoara
acum

34°
dum.

17°/36°
lun.

19°/41°
mar.

18°/39°
mie.

12°/20°