Horia Roman-Patapievici: "Răspunsul meu la scrisoarea deschisă pe care mi-a adresat-o Herta Müller şi-a ratat ţinta: nu a reuşit să declanşeze o dezbatere nici asupra statutului public al informatorului care nu a făcut crime, nici asupra valabilităţii punctului de vedere adoptat de ICR, acela al obligaţiei asumării, de către instituţiile liberale, a unei poziţii de neutralitate morală".

Deşi ultima chestiune ar fi putut fi readusă în discuţie prin declanşarea scandalului legat de expoziţia „Freedom for Lazy People. Un omagiu adus streetart-ului românesc (18-25 august 2008)“, organizată de ICR New York, nimeni, dar riguros nimeni nu a observat că reproşurile aduse Institutului Cultural Român de către autorii denunţului poliţienesc erau făcute din perspectiva ideii că o instituţie a statului român ar trebui să sprijine „arta naţională“, „arta decentă“, „arta cuviincioasă“ etc. În strategia cu care am relansat activitatea ICR în 2005, am dezavuat în mod explicit această perspectivă: aceea că instituţiile de cultură ale statului trebuie să aibă o agendă, în funcţie de care să împartă activitatea cetăţenilor-artişti în „bună“, dacă arta lor e considerată „naţională“, şi „rea“, dacă arta lor displace celor care se cred depozitarii „naţionalului“ în cultură. Am vrut să scot cultura de sub „naţionalizarea“ abuzivă la care a fost supusă de către statul comunist, pentru care valoare poate avea numai ceea ce este recunoscut în mod oficial.

Nu e nicio inovaţie în poziţia pe care am adoptat-o: este reafirmarea neutralităţii morale a instituţiilor statului liberal, teză bine-cunoscută teoriei politice clasice, pe care marxismul o declară „ideologie“ şi, deci, o consideră falsă, iar multiculturalismul, pe urmele lui, o consideră nu doar falsă, ci de-a dreptul reacţionară (multiculturalismul susţinând teza că statul trebuie să adopte explicit agenda „progresiş