Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Retail: Shopping in peste 40 de malluri

Publicat in Ziarul Financiar, joi 31 iulie 2008 ·

In urmatorii doi ani va fi deschis cel putin un centru comercial in fiecare luna, astfel ca stocul va ajunge la cel putin 70 de unitati pana in 2010. La sfarsitul anului trecut pe piata operau 20 de malluri, iar anul acesta vor mai fi finalizate inca 23.

Primul semestru al acestui an a fost unul dintre cele mai bune pentru piata locala a centrelor comerciale, in conditiile in care un numar de opt centre comerciale, implicand investitii de aproximativ 540 de milioane de euro, au fost deschise atat in Bucuresti, cat si in provincie.

In al doilea semestru vor mai fi deschise alte 15 proiecte, in special parcuri de retail si malluri de dimensiuni mici si medii. Cu toate acestea, la fel ca si in 2007, cand numarul mallurilor s-a dublat la 20 de unitati, si anul acesta dezvoltatorii vor concentra inaugurarile in ultimul trimestru al anului. Primele malluri Galleria, dezvoltate de Globe Trade Center (GTC), primul mall al lui Dan Ostahie, proprietarul Altex, sau primul proiect al cipriotilor de la Omilos (ERA Shopping Iasi) sunt doar o parte dintre premierele care vor fi consemnate pana la sfarsitul anului pe piata centrelor comerciale din Romania.

Dezvoltarea proiectelor finalizate in prima parte a anului a fost sustinuta intr-o buna masura de politica de expansiune a retailerului francez Carrefour, care a deschis unitati noi in cinci dintre aceste proiecte (Armonia Arad, European Retail Park Braila, Jupiter City, Shopping City Suceava si Vitantis Bucuresti), in timp ce in cadrul proiectului Baneasa compania detinea deja un magazin, in imediata apropiere a mallului Baneasa Shopping City, inaugurat in aprilie. Numarul de centre comerciale va cunoaste pana la sfarsitul anului o noua dublare comparativ cu anul precedent, astfel ca stocul ar putea ajunge la aproape 40 de unitati.

Plus de 300.000 mp de malluri

In ceea ce priv

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorana Cîrstea, parcurs excelent: S-a calificat în semifinale la WTA Iași

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Sorana Cîrstea s-a calificat vineri în semifinalele turneului WTA de categorie 250 de la Iași. Sportiva din România a trecut clar, scor 6-1, 6-4, de Maria Lourdes Carle. Urmărește cele mai noi produc

Nicu Ștefănuță despre fondurile europene: Este cel mai bănos tren din istoria României

Mediafax acum 23 minute
Vineri, în cadrul unei intervenții la Digi24, Nicu Ștefănuță a subliniat că una din problemele cu care se confruntă România în procesul de absorbție a fondurilor europene este centralizarea excesivă. „Pentru că o mare probleme în România pentru abso

VIDEO Vizită oficială la Berlin. Președintele României, Nicușor Dan, se întâlnește cu omologul german și cancelarul federal

Ziua Constanta acum o ora
Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federală Germania. Președintele României, Nicușor Dan, efectuează astăzi, 18 iulie 2025, o vizită oficială la Berlin, în Republica Federa

Horoscop pentru vineri, 18 iulie 2025. Se recomandă prudență pentru una din zodii

Ziua Constanta acum 8 ore
Berbec Debordezi de energie si elan. Totuși, stările tale de spirit îi pot deranja pe ceilalti daca te implici prea mult in viata lor. Ocupa-te pe indelete de tine si mergi la un salon de infrumusetare si intretinere corporala sau gandeste-te la imb

Mihai Jurca anunţă reorganizarea Cancelariei Prim‑Ministrului

BusinessMagazin acum 11 minute
Vineri, în cadrul unei conferinţe de presă, şeful Cancelariei Prim‑Ministrului, Mihai Jurca, a prezentat propunerile de reorganizare a structurii interne, care prevede reducerea numărului de consilieri şi secretari de stat, transformarea unor direcţ

VIDEO MAE, atenționare de călătorie pentru Franța: Incendiu de vegetație de proporții la Martigues. Focul se extinde rapid

HotNews acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează românii care se află, tranzitează sau vor să călătorească în Franța că joi seară, 17 iulie, s-a declanşat la Martigues (40 km de Marsilia), regiunea Bouches-du-Rhone, un incendiu de vegetaţie care se ex

Serviciile secrete nu s-au implicat suficient în problema anulării alegerilor din decembrie 2024, spune Nicușor Dan

HotNews acum 2 ore
Aflat într-o vizită în Germania, președintele României a oferit un interviu publicației Frankfurter Allgemeine Zeitung. Nicușor Dan a spus că intenționează să numească în fruntea serviciilor secrete două persoane care să nu provină nici din servicii

Reacția Kremlinului la noul pachet de sancțiuni al UE: „O armă cu două tăișuri”

HotNews acum 2 ore
Kremlinul a afirmat vineri că va face tot posibilul pentru a „minimiza” consecințele sancțiunilor europene abia anunțate, susținând că acestea vor avea „efecte negative” asupra țărilor care le-au impus, transmite France Presse. „Desigur, va trebui s

Grădina Zoologică Bucureşti se închide temporar, după furtuna de joi. Când se redeschide

HotNews acum 2 ore
Grădina Zoologică București se închide timp de trei zile după ce a suferit pagube în urma furtunii puternice de joi din București, informează Primăria Capitalei. „Grădina Zoologică București a suferit mai multe pagube, motiv pentru care s-a decis în

UE relaxează regulile pentru vizele Schengen în cazul cetăţenilor turci

G4Media acum 15 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Uniunea Europeană a relaxat regulile pentru cetăţenii turci în ceea ce priveşte folosirea spaţiului Schengen cu frontiere deschise, a anunţat vineri reprezentantul blocului european la Ankara, solici

Vremea

București
acum

29°
vin.

15°/29°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/37°
lun.

23°/39°
Iasi
acum

20°
vin.

15°/22°
sâm.

14°/28°
dum.

15°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/26°
dum.

21°/28°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/24°
dum.

17°/29°
lun.

19°/32°
Timisoara
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

15°/31°
dum.

18°/35°
lun.

22°/40°