Coincidenţă sau nu, de la 1 august ambele posturi îşi încetează emisiile pentru România. Primul mai transmite pentru Republica Moldova, al doilea nu mai emite nimic în limba română. Nu voi începe să explic ce au însemnat cele două posturi pentru români, în timpurile grele sau foarte grele din ultimele decenii. Voi spune doar cîte ceva din ce am văzut eu la fiecare în anii de după Revoluţie. Pînă în 2003, "Europa liberă" a avut un birou în Bucureşti, la ultimul etaj al unui bloc din centru. Era un apartament cu geamuri mari de unde iarna, cînd atmosfera era clară, în depărtare se vedeau munţii înzăpeziţi. Aveam uneori senzaţia că şi în înălţimile acelui bloc ajunge ceva din aerul tare asociat munţilor, dar şi libertăţii atît de iubite în America, aer care te făcea să ai o oarecare detaşare de îmbîcseala şi tranziţia oraşului de dedesubt, care era Bucureştiul anilor ’90. Aveam colegi cu personalităţi puternice, iar adesea în şedinţele de redacţie părerile lor se ciocneau între ele sau intrau în contradicţie cu planurile şefilor. În cele din urmă însă, fiecare ajungea să facă aproape tot ce i se părea lui că trebuie să facă, iar managementul părea a cultiva un fel de încredere în profesionalismul şi în discernămîntul fiecăruia. Mergea destul de mult pe mîna noastră, cum s-ar spune. Şi lucrurile ieşeau bine, cu foarte rare excepţii. Tot ce ne mirosea a fi nedemocratic era un subiect bun de atacat. Un slogan al postului spunea că "Europa liberă" nu doar prezintă informaţiile, ci le dă şi un sens. Nu era vorba de vreo încercare de manipulare sau de propagandă la mijloc, aşa cum am auzit deseori spunîndu-se. Era doar ideea de a transmite informaţii cu sens, cu discernămînt şi de a-i face pe ascultători să le priceapă importanţa. Cu un an înainte de închiderea biroului din Bucureşti, preşedintele Iliescu avea să-i decoreze pe seniorii redacţiei, pe cei care înainte de