Nu departe de Montmartre, pe strada la Rochefoucauld, călătorul avizat are ocazia să treacă, din zumzetul contemporan al Parisului, într-o lume aparent bizară. Că această experienţă este destinată în mai mică măsură turistului obişnuit e uşor explicabil: nimic din faţada tipic burgheză a edificiului de la nr. 14 nu lasă să se întrevadă calitatea sa de muzeu. Este vorba, mai precis, de locuinţa de artist cel mai bine păstrată din întreg oraşul, care a aparţinut lui Gustave Moreau şi în care, actualmente, sînt păstrate aproximativ 1.200 de picturi şi 15.000 de desene. În cea mai mare parte, tablourile de aici, adică aproape toată opera lui Moreau, au rămas nevîndute sau neterminate; pictorul manifesta o tenace reţinere în faţa cumpărătorului, pretinzînd sume fabuloase sau refuzînd, pur şi simplu, tranzacţia. Sînt lucrări pe care le-a elaborat îndelung, vreme de 30 de ani, sau altele lăsate într-un misterios non-finit. Chiar şi numai aceste, puţine, informaţii ar fi elocvente; să mai adăugăm o frază scrisă de Joris-Karl Huysmans: „artist unic şi extraordinar, un mistic închis, în centrul Parisului, într-o celulă în care nici cel mai mic zgomot al vieţii contemporane nu poate pătrunde“. Solitudinea pare să fie, de altfel, fundamentul existenţei, dar şi al biografiei artistice a lui Gustave Moreau. Lipsită de evenimente semnificative, în afara unui fructuos stagiu italian, în care îl descoperă şi copiază pe Vittore Carpaccio, viaţa acestui artist se derulează tainic în casa pe o cumpără în 1852 şi care devine, treptat, un muzeu privat. Identitatea acestui spaţiu nu este un (fericit) accident post mortem; artistul şi-a petrecut ultimii ani sortînd şi clasificînd, făcînd inventarul obiectelor şi lucrărilor cu care intenţiona realmente să-şi alcătuiască propriul muzeu. Acesta capătă, astfel, dimensiunile „operei finale“, osifică ansamblul viu al artei sale în perpetu