Unul din zece români aude dimineaţa, la muncă, altă limbă decât cea de acasă. E trist? Cum să nu fie trist, ne spun televiziunile. E apocaliptic, ne spun nevricoşii. Lacrimi de crocodil ţâşnesc din ochii naţiunii române, care îşi vede confirmate toate complexele de inferioritate strânse de-a lungul feluritelor ocupaţii.

Oamenii pleacă din România nu doar pentru câştigurile mai mari, ci şi pentru o viaţă mai bună, adică pentru mentalitatea „de la ei“. Mentalitatea asta a căpătat cu trecerea anilor o aură de sfinţenie în România. Că nemţii sunt eficienţi şi punctuali este o afirmaţie deja mistică. Dacă vei îndrăzni să o pui la îndoială, se vede că eşti fie nebun, fie ultranaţionalist. Ceea ce, istoria ne demonstrează, înseamnă de multe ori acelaşi lucru. Pentru cineva care are însă dorinţa de a pune la îndoială punctualitatea germană, poate fi revelatoare o imersie în locul unde să fii „pünktlich“ contează cel mai mult: gara germană, regatul faimosului Deutsche Bahn, acolo unde mitul spune că îţi poţi potrivi ceasul după trecerea trenului. Pentru românul pregătit să guste din precizia teutonă, frecventele întârzieri ale trenurilor germane vor părea o conspiraţie pusă la cale special împotriva lui. Însă, ajuns în faţa automatelor de bilete, conspiraţia va căpăta proporţii galactice. Informaţiile solicitate sunt atât de numeroase şi modul de folosire atât de complicat chiar şi pentru nativi, încât butoanele colorate vor începe să joace pe nervii călătorului grăbit. Cât despre curăţenie... beţivii, care se bulucesc în vagoane, „au grijă“ de celebra ordine germană. Căci e o datorie cetăţenească în landuri ca, la sfârşit de săptămână, să fii criţă şi să urinezi din mersul trenului.

„Mentalitatea lor“ nu e întotdeauna mai evoluată decât mentalitatea noastră. Proporţia de bădărani este aceeaşi şi acolo, şi la noi. Însă, în plus, ei au banii, acei bani care aduc pro