- Comentariu - nr. 149 / 31 Iulie, 2008 Urmarind cu sufletul la gura, marcat de tristetea, de durerea, de revolta surda si de resemnarea acelor oameni crunt loviti de natura oarba prin satele din Moldova, Maramures si Satu Mare, am dat, absolut intamplator, de un text dintr-un manual de geografie, folosit de un inspirat reporter pe timpul inundatiilor, tot catastrofale, din Transilvania, pe la mijlocul lunii mai 1970. Si atunci, furia dezlantuita a apelor a lasat in urma vieti retezate, case distruse, mormane de ruine. Ca si acum! Ce scria acolo? "Siretul isi poarta apele printr-o lunca larga. Lunca Siretului este foarte frumoasa… Toata Lunca Prutului pare un camp de verdeata". Astfel erau vazute, prin pagina acelui manual de geografie de atunci, lunca Siretului _ cantata de Alecsandri - si a Prutului! Le privesti azi, un ochi urias de ape sub chipul acelei realitati terifiante, demne doar de Apocalipsa, vezi pe fetele brazdate ale oamenilor atata durere, revolta surda si resemnare, si-ti dai seama ce deosebire, de la cer la pamant, poate fi, uneori, in timp, intre cele doua imaginicontrastante: una - bucolic-sarbatoreasca, alta - a dramei actuale. Il auzeam pe unul dintre sinistratii refugiati pe o pajiste, cu tot avutul lui in brate, atat a putut salva, folosind aproape aceleasi cuvinte despre apa de azi a Siretului. Siretul era caracterizat de el prin doua cuvinte adunate in sintagma: "Siretul molcom". Si-l incadra acum, generos, intr-o comuniune om-natura doar in randul "apelor nervoase". Sa fie vorba despre acea resemnare proverbiala a romanului? Sa fie asta o dovada a intelepciunii lui, adunata din generatie in generatie, ca nu te poti supara pe ce ti-a trimis Dumnezeu? Sa fie un semn al armoniei intre roman si natura acum ambuscata, brutal agresata? Pentru el, cel care zicea "ca suntem in voia Domnului", acum cand e nevoie de multa solidaritate umana, mai mul