Nu ni se pare nimic impardonabil în recenta decizie a celor doi intelectuali din prima linie a publicisticii româneşti, extrem de vizibili şi vocali pe scena ultimelor stagiuni politice, de a candida în numele unui anume partid pentru un post în Parlamentul României. Ni se pare firesc şi normal să-şi asume deschis – chiar şi cu o vinovată întîrziere – o anume opţiune politică şi să facă militantism politic angajat, fără să mai apeleze la jonglerii retorice despre echidistanţă şi pseudoindependenţă. Partizanatul făţiş asumat ni se pare un semn de onestitate. De toate felurile, inclusiv morală, inclusiv intelectuală. Preferăm de o mie de ori consecvenţa marxistă a profesorului Ion Ianoşi monarhismului de salon şi anticomunismului de operetă asumate de foşti tulnicari ai vechiului regim. Eu, tu, el, ea, fără să ajungem şi la un „noi“ liber asumat. Ne tot place să ne învîrtim în jurul lui „unu“ – în matematică, spaţiul dintre 0 şi 1 este la fel de mare şi de nemăsurabil ca şi cel dintre 1 şi infinit – sau să glosăm avîntat despre „mulţimi“. Matematică sau ceea ce se numea cîndva, cu o vorbă încărcată peiorativ astăzi, „gloată“. Pentru Ion Iliescu sau pentru Traian Băsescu, „masele“ au aceeaşi accepţiune pe care o întîlnim la Ortega y Gasset: ele se învîrt, sucesc şi răsucesc în jurul personalităţilor politice de anvergură. Că ar fi ele „bolşevice“ – ciudat cum a revenit această sintagmă în actualitate – sau doar pe jumătate. Djilas-ul român nu a făcut puşcărie pentru ideile sale, el a suferit sughiţînd la Caru’ cu Bere, Capşa sau la Jerca, pe Povernei. Intelectualii noştri de astăzi se amăgesc dacă îşi închipuie că pot eluda traseele istoriei de ieri. Trei puncte dau alura unei curbe, nu ne trebuie mai multe, restul devine detaliu. În matematică, dar şi în politică. Ne-am făcut de prea multe ori iluzii, mai ales în spaţiul românesc, că cei numiţi azi „intelectual