Noua întreprindere a lui Adam Sandler, pentru care semnează ca protagonist, ca scenarist (în colaborare cu Robert Smigel şi Judd Apatow) şi ca producător, este o fabrică de scos hohote de râs.

„You don’t mess with the Zohan“ (pe ecranele româneşti, „Nu te pune cu Zohan“) este a treia colaborare cu regizorul Dennis Dougan, la numai un an după „I now pronounce you Chuck & Larry“ şi la unsprezece luni după „Big Daddy“.

Supărându-se că vacanţa i-a fost scurtată de o misiune neaşteptată, Zohan Dvir, soldat al Mossadului, îşi înscenează propria moarte şi decide să se strecoare în America, la New York, pentru a-şi îndeplini visul vieţii sale: să fie hai-stylist. În Statele Unite, îşi ia un foarte straniu accent australian şi caută să intre în lumea la care râvnea, dar nu are succes în niciunul dintre saloanele de coafură unde se prezintă la interviu. În cele din urmă însă este angajat de palestiniana Dalia (Emmanuelle Chriqui) şi îşi face şi un nou prieten: Salim, un şofer de taxi, de asemenea palestinian (Rob Schneider). Dar trecutul îl urmăreşte şi departe de casă, fiindcă duşmanul său de moarte, Fantoma (John Turturro, delicios ca de obicei când îşi exploatează resursele comice), se află şi el în New York şi e decis ca de data aceasta să-l ucidă pe Zohan de-adevăratelea.

Sandler e cunoscut pentru tuşele groase pe care le dă partiturilor sale, atingând adesea corzile ţipătoare ale ridicolului. Filmul de faţă nu face excepţie, pe principiul că nimic nu este prea mult atunci când vrei să stârneşti râsul. Demersul, de altfel lăudabil şi încercat şi de case mai mari, dar cu mai multă seriozitate (Chaplin în „Dictatorul“, de exemplu), de a face haz de un necaz mare, eşuează însă lamentabil într-o supă în care umorul e prea gros spre grotesc, emoţia e prea umedă, prostescul - chiar dacă altminteri şi în alte ocazii funcţionează în serviciul