O să încep prin a-ţi pune o întrebare foarte directă şi foarte punctuală: s-a schimbat ceva în situaţia romilor după evenimentele din ultima vreme din Italia? Dacă da, despre ce anume e vorba la nivel practic, în Europa şi în România? Am participat recent, în numele Departamentului Roma & Travellers din cadrul Consiliului Europei, la reuniunea plenară a Comisiei Europene împotriva Rasismului şi Intoleranţei, încercînd să atragem atenţia ECRI pentru a analiza posibilitatea adoptării unei noi recomandări privind antiţiganismul în Europa. În acest context, întrebarea adresată de membrii Comisiei a fost următoarea: „Ce este nou în situaţia romilor de natură a justifica adoptarea unei noi recomandări?“. Evident, răspunsul la această întrebare a fost în mare măsură legat de ceea ce se întîmplă în Italia: şirul de evenimente declanşate anul trecut, odată cu decesul Giovannei Reggiani, incendierea, respectiv atacarea unor tabere de romi ori actualul scandal al amprentării. Practic, percepţia faţă de minoritatea romă şi problemele asociate acesteia au cunoscut o evoluţie rapidă şi mult mai complexă. Am încercat să subliniez că discursul public, respectiv discursul violent al mass-media împotriva romilor a fost preluat pe agenda politică şi, mai mult, a devenit obiectivul principal de pe agenda unui partid politic, fiind promovat ca soluţie, însă cu o profundă tendinţă discriminatorie. Problematica romă a fost asociată unei situaţii periculoase, expusă în termeni de securitate în Italia, trecîndu-se de la agenda politică la promovarea unor măsuri împotriva unui anumit grup, perceput la nivel politic ca un pericol. Ce s-a întîmplat mai departe? Odată ajuns la guvernare, partidul în cauză încearcă să impună o politică de stat împotriva unui grup etnic, în cazul nostru romii, prin aceste măsuri de amprentare. Ceea ce se întîmplă poate fi interpretat ca o tendinţă a unui st