Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Pardo e rezervă de frică!

Publicat in Gazeta Sporturilor, joi 31 iulie 2008 ·

Rapidiştii se tem să-l folosească pe spaniol. Motivul? O eventuală greşeală a lui i-ar înfierbînta pe fanii care-l văd pe Coman pe margine

Tot Andrade apără şi sîmbătă, la Constanţa, în meciul transmis de la ora 21:00 de Antena 1! Brazilianul, rezervă aproape permanent în sezonul trecut, profită de neînţelegerile dintre Coman şi conducere şi-şi păstrează locul în poartă. Cum a ajuns, mai exact, Andrade portarul numărul 1?

Coman e pedepsit şi nici nu intră în calcule, decizie luată de acţionari şi aprobată de Jose Peseiro. Incertitudinea din jurul românului îl afectează însă şi pe Rafael Urko Pardo, spaniolul transferat de la Iraklis tocmai ca să-l înlocuiască pe titularul din ultimele trei sezoane. Conducerea se teme că eventuale greşeli ale lui Pardo ar încinge şi mai tare atmosfera, în condiţiile în care suporterii îl susţin pe Coman în conflict. Erorile ibericului le-ar aminti ultraşilor că idolul lor e în tribună, sancţionat că nu-şi prelungeşte contractul.

Acesta e motivul pentru care Urko n-a fost pe teren nici contra Bistriţei, în prima etapă. "Sînt sută la sută pregătit şi gata să debutez!", declara pe rapidisti.ro, cu o zi înaintea jocului. Numai că în lot au fost păstraţi doar Andrade şi Andrei Marinescu. Brazilianul se speriase de concurenţă în momentul aducerii lui Pardo şi chiar solicitase să fie lăsat să plece, dar acum a redevenit încrezător: "Nu-i doresc răul lui Dani, Doamne fereşte!, dar în situaţia asta sper să-mi păstrez locul de titular, am încredere în forţele mele, sînt optimist!".

1,5 milioane de euro a costat Urko Pardo. Andrade a venit gratis

Rapidiştii se tem să-l folosească pe spaniol. Motivul? O eventuală greşeală a lui i-ar înfierbînta pe fanii care-l văd pe Coman pe margine

Tot Andrade apără şi sîmbătă, la Constanţa, în meciul transmis de la ora 21:00 de Antena 1! Brazilia

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Emisiunile zilei de vineri, 10 ianuarie 2025

Ziarul Financiar acum 59 minute
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

O nouă zi liberă pentru bugetari: Minivacanţă de patru zile

Mediafax acum 3 ore
„Pentru personalul din sistemul bugetar, ziua de 2 mai 2025 se stabileşte ca zi liberă”, potrivit proiectului de hotărâre de Guvern care figurează pe ordinea de zi a şedinţei de vineri. Potrivit documentului, pentru recuperarea zilei de muncă, insti

Crin Antonescu, despre varianta ca Marcel Ciolacu să candideze la prezidențiale: „Dacă mă susține, nu se pune problema”

Libertatea acum 6 ore
Crin Antonescu a declarat joi, 9 ianuarie, la Digi24, că a discutat telefonic cu premierul și președintele PSD, Marcel Ciolacu, care i-a transmis că îl susține la alegerile prezidențiale din primăvară, dar decizia finală se va lua la Congresul PSD.

Atenționare de călătorie pentru Belgia transmisă de MAE. E grevă în transportul public

Ziare.com acum 2 ore
Cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Belgiei sunt atenționați de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) că în perioada 12 ianuarie 2025, orele 22.00 - 13 ianuarie 2025, orele 22.00, va avea loc o manif

Au apărut dovezi că boţii ruşi l-au favorizat pe candidatul anti-NATO la alegerile prezidenţiale din Croaţia

News.ro acum 3 ore
Boţii ruşi au contribuit la lansarea unei „campanii de dezinformare pro-Kremlin” pe social media pentru a sprijini candidatul prezidenţial anti-NATO din Croaţia, a anunţat miercuri un grup de experţi, relatează POLITICO. Centrul pentru Rezilienţa In

Zeci de mii de oameni manifestează în Austria împotriva preluării puterii de către extrema dreaptă

News.ro acum 2 ore
Zeci de mii de persoane au manifestat joi la Viena pentru a spune „nu” unui cancelar de extremă dreapta, în condiţiile în care liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, negociază cu conservatorii formarea unui guvern, relatează AFP. „Mi-e

Companiile de furnizare ale Grupului PPC în România fuzionează

Crai Nou acum 10 ore
În data de 31 decembrie 2024, companiile de furnizare PPC Energie și PPC Energie Muntenia, parte din Grupul PPC în România, au fuzionat. Unificarea companiilor de furnizare într-o singură entitate legală marchează un pas strategic pentru optimizarea

Donald Trump Jr. găseşte o modalitate de a da vina pe Ucraina pentru răspândirea incendiilor din Los Angeles

News.ro acum 6 ore
Donald Trump Jr., fiul cel mare al preşedintelui ales al Statelor Unite, Donald Trump, a reuşit cumva să târască Ucraina în lupta furibundă a lumii MAGA împotriva democraţilor din California pe tema răspunsului la incendiile de vegetaţie care fac ra

UPDATE - Elev de 14 ani, înjunghiat de un coleg, într-o şcoală din Târgu Jiu/ Victima, transportată la spital/ ISJ anunţă că face o anchetă internă/ Copilul rănit, operat de urgenţă

News.ro acum 10 ore
Un elev de 14 ani a ajuns la spital, joi, după ce a fost înjunghiat în umăr, cu un cuţit, de către un coleg de clasă. Incidentul a avut loc într-o şcoală din municipiul Târgu Jiu. Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Gorj face verificări în urma inci

Vineri, vânt puternic şi viscol în România

Mediafax acum 3 ore
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare meteorologică de Cod galben, ce vizează intensificări ale vântului şi viscol. Avertizarea este valabilă vineri şi vizează Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Moldova, cea mai mare par

Vremea

București
acum

vin.

4°/13°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/4°
lun.

-0°/4°
Iasi
acum

vin.

2°/11°
sâm.

1°/6°
dum.

-0°/5°
lun.

-1°/1°
Constanta
acum

vin.

5°/13°
sâm.

3°/10°
dum.

3°/6°
lun.

1°/4°
Cluj-Napoca
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-3°/2°
lun.

-3°/0°
Timisoara
acum

12°
vin.

2°/12°
sâm.

-0°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/4°