Al doilea episod al formulei noastre s-a consumat într-o joi. În redacţia Observatorului cultural, Ioan Es. Pop a poposit pentru trei ore de răspunsuri şi încă o oră de înregistrări video în proiectul „Literatura română scrie pe mine“. Atmosferă destinsă, fără bîrfe şi războaie personale. Andy23: De la ce şi de la cine vine Es.? Ioan Es. Pop: Să nu distrugem singurul firicel de mister care desparte banalul Ioan de şi mai banalul Pop! Diana: Coincidenţă sau nu, iată, în anul în care Ioan Es. Pop a împlinit 50 de ani, revista Luceafărul, la care a fost corector şi secretar de redacţie, şi-a sărbătorit semicentenarul. Ce reprezintă experienţa Luceafărului şi cum se vede acest episod acum? Ioan Es. Pop: Daţi-mi voie să reproduc un scurt text pe care l-am publicat, chiar cu ocazia semicentenarului, în Luceafărul: Luceafărul şi lanterna În martie 1990, cu o ocazie de care nu îmi mai aduc aminte, Laurenţiu Ulici m-a invitat să devin corector la Luceafărul, revistă a cărei conducere o preluase imediat după Revoluţie. Am fost atît de tulburat şi de mîndru de această propunere, că nu mi-am revenit un an întreg. Cînd plecam acasă, la Vărai, şi le spuneam că sînt corector la Luceafărul, o spuneam de parcă pentru consătenii mei aceste cuvinte chiar însemnau ceva, cînd ei n-auziseră vreodată nici de meseria de corector, nici de revista Luceafărul. Şi m-am alăturat cu mare sfială echipei, care la acea dată era vastă şi plină de nume mari, şi îi priveam pe ei, scriitorii din redacţie, ca pe nişte zei, căci se aflau acolo Dan C. Mihăilescu şi Ştefan Agopian, Eugen Uricaru şi Nicolae Prelipceanu, Sînziana Pop şi Cristian Popescu, Dan Laurenţiu şi Marius Tupan, Viorel Ştirbu şi Voicu Bugariu, Mircea Croitoru şi Alexandru Spînu şi, în plus, colaborau strîns cu revista Dan Cristea şi Mircea Ciobanu şi Fănuş Neagu şi Titus Popovici şi Corneliu Antim şi Marian Popescu şi Florin Ma