» Dupa aproape un an, un minor care a scapat de sub escorta politistilor constanteni, chiar in sediul IPJ, a fost judecat din nou si condamnat.
» Ilie Claudiu Moldovan va sta un an si opt luni dupa gratii.
Tribunalul Constanta a finalizat cercetarea in dosarul adolescentului, judecat pentru evadare si furt calificat. Ilie Claudiu Moldovan a fugit pe 30 august, anul trecut, de sub escorta chiar din curtea Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta. Minorul este din Tuzla si fusese dus in fata anchetatorilor pentru audieri dupa ce fusese prins, cu o noapte inainte, in timp ce iesea dintr-un imobil din Costinesti. Asupra minorului a fost gasita suma de 500 lei, dar si un telefon mobil. Desi era incatusat, baiatul a profitat de neatentia politistilor care faceau parte din escorta, si a fugit. El a sarit in curtea imobilului care se invecina cu sediul politiei si intr-o magazie a gasit o panza de bomfaier cu care a taiat lantul catuselor. Oamenii legii au tinut sub supraveghere casa familiei evadatului, aflata in Tuzla, insa Ilie Claudiu Moldovan nu si-a facut aparitia. Politistii spun ca fugind de sub escorta, Moldovan nu a facut altceva decat sa-si complice si mai mult situatia.
S-a ascuns o luna
Baiatul s-a dus in Tuzla, la locuinta parintilor sai, de unde si-a luat o patura, haine si 300 de lei, apoi a plecat la o ferma de la marginea localitatii. Timp de aproape o luna baiatul s-a plimbat nestingherit intre Constanta si Tuzla, pana cand a fost convins de unchiul sau sa se predea. Intre timp, politistii au depistat o cale de a-l prinde pe baiat. Adolescentul de 16 ani a fost prins in septembrie in localitatea Eforie Sud in urma unei ample actiuni la care au participat zeci de politisti din Mangalia, Constanta, Eforie si Tuzla, dar si lucratori din cadrul Directiei Generale de Informatii si Protectie Interna.
Oam