Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Încercările neplanificate, cheia renunţării la fumat

Publicat in GAZETA de SUD, vineri 1 august 2008 ·

Fumatul este un obicei nesănătos, care scurtează viaţa dependenţilor de tutun din cauza bolilor pe care le provoacă. O ţigară îţi ia şase-şapte minute din viaţă, iar dacă se fumează un pachet de ţigări pe zi, durata ei scade cu 140 de minute, ceea ce înseamnă, în medie, 36 de zile pe an pentru un fumător înveterat.Fumatul este cauza principală a cardiopatiei ischemice, riscul fumătorilor de a muri din cauza acestei boli fiind de două ori mai mare decât cel al nefumătorilor. Studii numeroase au demonstrat că fumatul poate declanşa apariţia hipertensiunii arteriale sau arteriopatiei obliterante. De asemenea, ulcerul gastroduodenal este de două ori mai frecvent la fumători. Riscurile apariţiei cancerelor de diferite forme sunt mult mai mari la fumători decât în cazul nefumătorilor: riscul apariţiei cancerului vezicii urinare este de două ori mai mare la fumători, cel esofagian apare de cinci ori mai frecvent, cel al cavităţii bucale şi faringelui, de şase ori, cel al laringelui, de zece ori. În cazul cancerului pulmonar, 90% dintre cazuri apar la fumători.

Ce spun oamenii de ştiinţă Cunoscând efectele negative ale fumatului, tot mai mulţi fumători vor să renunţe la acest obicei, dar destul de puţini reuşesc. Şi asta, din cauza ideilor preconcepute că dacă vrei să renunţi la fumat trebuie să urmezi mai multe etape: luarea în considerare a ideii, planificarea şi decizia efectivă. Dar un studiu publicat în Revista Britanică de Medicină a demonstrat că încercările neplanificate de a renunţa la fumat au avut cea mai mare rată de succes, mult mai mare decât cele planificate. Studiul a fost efectuat pe un eşantion de 1.900 de fumători şi foşti fumători din Anglia. Aceştia au fost întrebaţi despre tentativele lor de a se lăsa de fumat, dacă acestea au fost planificate şi dacă încercările lor din ultimele şase luni au avut rezultatul aşteptat. Concluzia studiului a f

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - BEC a înregistrat candidatura lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 7 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunţat, vineri seară, că a decis să înregistreze candidatura ca independent a lui Victor Ponta la alegerile prezidenţiale. Biroul Electoral Central a adoptat, în şedinţa de vineri, o decizie privind înregistrarea ca

BEC sesizează organele de urmărire penală și CNA după amenințările primite de membrii săi

Ziua Constanta acum 8 ore
Biroul Electoral Central (BEC) pentru alegerile prezidențiale din 2025 transmite că, în cadrul ședinței din 14 martie 2025, a fost luată în unanimitate decizia de a sesiza organele de urmărire penală și Consiliul Național al Audiovizualului, în urma

Gigi Becali și-a dat demisia din AUR!

Ziua Constanta acum 12 ore
Deputatul AUR, Gigi Becali, a anunțat, la Digi24, că și-a dat demisia din partid. Demisia s-a decis după ultimele decizii ale formațiunii politice de a susține doi candidați la alegerile prezidențiale din luna mai. „Să ştergeţi «deputat AUR», că eu

Ce l-a nedumerit pe MM Stoica în Craiova - U Cluj: „Să nu se supere nimeni, dar...”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
Mihai Stoica, 59 de ani, președintele Consiliului de Administrație de la , a comentat , câștigat de olteni cu 3-0.

Pedepse de peste cinci ani de închisoare pentru manelistul Dani Mocanu şi pentru fratele acestuia, într-un dosar în care au fost judecaţi pentru tentativă de omor. Decizia nu e definitivă

News.ro acum 4 ore
Manelistul Dani Mocanu, în actele oficiale Daniel Mocanu, şi fratele acestuia, Ionuţ Nando Mocanu, au fost condamnaţi pentru tentativă de omor şi tulburare a ordinii şi liniştii publice, în urma unui scandal petrecut în anul 2022, în incinta unei st

UPDATE - Incendiu de proporţii la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu/ Mai multe maşini, în interior/ 50 de oameni, evacuaţi/ Mesaj RO-Alert din cauza fumului dens/ Incendiul, stins/ Trei autoturisme, două microbuze şi patru motociclete, distruse - FOTO

News.ro acum 7 ore
Un incendiu de proporţii a izbucnit, vineri, la o vopsitorie auto din municipiul Sibiu, în hală fiind mai multe maşini. Pompierii au acţionat cu mai multe echipaje şi au fost trimise şi maşini din judeţele Mureş, Braşov, Vâlcea şi Hunedoara. Hala es

Zelenski vede „o șansă reală” de a pune capăt conflictului cu Rusia: „Suntem aproape de primul pas în încheierea oricărui război”

HotNews acum 4 ore
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat vineri, 14 martie, că vede o oportunitate concretă de a pune capăt războiului cu Rusia, după ce Ucraina a acceptat propunerea SUA pentru un armistițiu de 30 de zile. Moscova a transmis însă că va

A murit mama lui Dan Petrescu. Avea 91 de ani și mari probleme de sănătate

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
CFR Cluj a anunțat decesul mamei antrenorului Dan Petrescu. Florica avea 91 de ani și mari probleme de sănătate.

FOTO Carla, tânăra din Botoșani care a renunțat la o carieră în bioinginerie medicală pentru a salva vieți. Povestea curajoasă a tinerei de 23 de ani

Botosani News acum 2 ore
Alexandra – Carla este o tânără ambițioasă din Botoșani, care și-a dorit mereu să fie în prima linie pentru a salva vieți. După ce a absolvit Facultatea de Bioinginerie Medicală din cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Iași, viitorul ei

Mark Carney a depus jurământul pentru a prelua funcția de prim-ministru al Canadei. Ce spune despre colaborarea cu Donald Trump

HotNews acum 4 ore
Mark Carney, fost guvernator al Băncii Centrale a Canadei, a depus vineri jurământul ca prim-ministru al Canadei, succedându-l pe Justin Trudeau, care a condus țara timp de mai bine de nouă ani. În primul său discurs oficial, Carney a subliniat că a

Vremea

București
acum

12°
sâm.

12°/25°
dum.

13°/19°
lun.

4°/12°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

15°
sâm.

12°/25°
dum.

5°/12°
lun.

2°/8°
mar.

-1°/4°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/16°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/21°
dum.

4°/10°
lun.

-0°/7°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

11°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/13°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°