Grădina de vară a fostului cinematograf Capitol a fost măturată, ordonată şi primenită de câţiva tineri artişti de la „Save X Cancel“ şi este, de vreo lună, gazdă pentru proiecţii de film, seri cu prietenii la un suc şi muzică live, mixată de DJ îndrăzneţi.
Iar duminica aceasta o primeşte pe „bunica“ în a cărei curte se adună tineri artişti pasionaţi de vestimentaţie.
„My Grandma’s Backyard“ (MGB - curtea din spate a bunicii - n.r.), târgul de haine, accesorii, obiecte vintage, selfmade şi second-hand, cunoscut deja de cei care au mai trecut prin „La Scena“, o ştiu pe Gabriela Vlad - organizatoarea evenimentului - sau au fost la Romexpo, când se cânta de B’Estfest.
Ţinută obligatorie, în joacă
La cel mai mare festival de muzică al Bucureştiului, „Curtea bunicii“ a avut parte de un cort unde a expus, mândră, creaţiile nepoţilor pasionaţi de croit, făcut pantofi şi cusut mărgele sau pictat cercei. „Bunicuţa“ a primit acolo şi vizita cântăreţei Roisin Murphy (fosta solistă de la Moloko), care, înainte de a urca pe scenă, cu o bere şi un evantai în mână, şi-a clătit ochii cu „trăsnăile“ selfmade ale artiştilor de acolo. Duminică, între orele 12.00 şi 19.00, în grădina de vară de la Capitol, cu intrare liberă, vă aşteaptă aproximativ 35 de artişti cu obiecte de tot felul şi haine care de care mai interesante. Iar ca să vă stimuleze puţin imaginaţia, au impus, în joacă, un „dress code“ (un soi de ţinută obligatorie), ca la petrecerile mari.
Acum trebuie să vă apropiaţi stilul de cel al lui Pete Doherty. Cel puţin vestimentar. Pentru că de muzică se va ocupa DJ Lucas, iar „dulcegăriile“ sunt asigurate de Crissy Moran.
Printre participanţii la târg se numără Save or Cancel x Ollie Gang Shop (cei care s-au ocupat şi de amenajarea spaţiului din grădina Capitol), Coca Zaboloteanu, Zasha, Diana Bobar,