Când o prietenă îţi scrie păreri despre o carte a ta, imediat se cer informaţii de la Centrală. Se comunică numele tatălui, mamei, dar şi că împricinata e "lucrată" la rândul ei. Dacă un profesor cu care ai de-a face se numeşte Lambert, e de rău. Nume franţuzesc! N-are importanţă că el predă într-un orăşel. Face parte din "reţea". N-au atâta minte cât să înţeleagă că nu joci tenis în văzul lumii şi nu faci vizite de familie celor cu care spionezi. (Sau, îmi spun acum, când recitesc, ei sunt mai subtili şi îşi dau seama că şi tu eşti subtil: joci tenis, te întâlneşti acasă tocmai ca să pară că dacă faci lucrurile astea nu te apuci să spionezi.) Când, după două decenii, se admite că nu eşti spion, supravegherea continuă fiindcă aduci prejudicii culturii socialiste. Profesor de literatura franceză, e dubios că te interesează literatura franceză. Iar stilul e delicios. "Obiectiva, adică T, îi spune Smarandei Vultur, că obiectivul, adică eu, nu s-a întors." "Se aud tot felul de zgomote, dar nu se mai poartă discuţii." E frustrant. Secvenţe de scenariu cinematografic: "În încăpere discută două cetăţene. C1 povesteşte despre o persoană foarte complicată 'care se supără din fiece'. O altă persoană, probabil în camera vecină, bate la maşină. Se aud zgomote şi o uşă închizându-se. C1 povesteşte subiectul unei cărţi. Se vaită apoi că nu are ouă, că nu găseşte nimic pentru copii. Obiectivul o întreabă despre altă carte şi din nou C1 începe să facă un rezumat." Stai şi te întrebi: ce va fi făcut C2 în tot acest timp ?
Nu lipseşte nici umorul. Numele de cod al unui poet este Pegas.
În critică, folosesc metode importate din apus. Am legături cu grupul "elitist" de la Bucureşti (şefii lucrătorului care mă păstoreşte îi dau dispoziţia să facă ce ştie pentru ca Nicolae să-şi piardă încrederea în mine). În Clopotul scufundat scriu despre legionari. La cenacl
