Gigi Becali l-a acuzat direct pe mijlocaş că "s-a stricat de cînd a dat de bani, de viaţa din Bucureşti şi de alte chestii care îţi înmoaie genunchii"
Nicoliţă este pus la zid din toate părţile. Suporterii l-au huiduit şi la amicalul cu Roma, dar şi la Vaslui, iar Lăcătuş a fost nevoit să-l schimbe în ambele partide încă de la pauză. Peste toţi, Gigi Becali a tras concluzia: "E într-o pasă proastă cum n-am mai văzut de multă vreme la un jucător".
De ce nu mai e Bănel fotbalistul care decidea aproape de unul singur meciurile Stelei în urmă cu doi-trei ani? Tot Gigi Becali a încercat să explice. "Eu ştiu de ce Nicoliţă nu mai e ce a fost. El a jucat bine cînd a venit la Steaua pentru că atunci era un băiat amărît, sărac, care venise să tragă tare pentru un trai mai bun. Alerga de mînca pămîntul, acum e altceva", a spus Becali.
Ce s-a întîmpat între timp? "A pus mîna pe bani, a dat de viaţa din Bucureşti, plus că a găsit aici alte lucruri din cauza cărora nu mai are forţă în picioare. Ştie toată lumea de la ce i se înmoaie genunchii unui fotbalist. Dacă stai tot timpul cu acele chestii, nu mai ai forţă, nu mai ai vlagă, nu te mai ţin picioarele", a continuat Becali, lăsînd clar să se înţeleagă că Bănel are o viaţă extrasportivă agitată, în care îşi fac loc tot mai multe vizite în cluburi de noapte şi tot mai multe femei.
"Nicoliţă are o mare problemă la Steaua, pentru că această echipă a avut, de-a lungul istoriei sale, jucători de superclasă pe benzi, gen Lăcătuş, şi cerinţele sînt foarte mari"
Ilie Dumitrescu, fost jucător Steaua
Ce nu se ştie despre Bănel
- În ultimii doi ani a schimbat multe maşini scumpe, el conducînd, rînd pe rînd, fie un BMW, fie un Audi A6, iar acum şi-a achiziţionat un Audi Q7. În plus, a fost văzut de multe ori mergînd cu viteze ameţitoare pe drumuril