Volumul Bunavestire, apărut la EPL, în 1968, poartă un titlu mult folosit de autori români şi din alte literaturi. Mai bine l-aş fi numit după poemul cel mai important din el, "Neguţătorul de săbii" - dar această idee... nu mi-a venit la timp! Vestea cea bună era că, la vârsta de 28-29 de ani, ajungeam, însfârşit, la maturitatea artistică (cititorul va şti să evalueze şi partea de iluzie din această afirmaţie)...
Poemul de deschidere, "Reversibilitate" este, sper, ceva mai mult decât un exerciţiu pe motive mitologice. Daphne, fecioară consacrată zeiţei Artemis, este dorită cu ardoare chiar de fratele acesteia, Apolo. Ea sfârşeşte prin a fi metamorfozată de propriul ei tată, zeul fluviului Peneus, într-un dafin. Apolo a ţinut, totuşi, să se păstreze amintirea neconsimţitoarei nimfe prin gloria cununii de lauri ce-i încununa pe artişti de seamă. Am îndrăznit să inventez imaginea unei Daphne dinamice, redevenind fiinţă umană:
O Daphne reversibilă visam
Reînviind din fiecare ram,
Să zbată pleoape dulci între nervuri,
Să iasă-n muguri umbra caldei guri!
Pe unduioase coapse să se-audă
Cum carnea surpă clorofila crudă,
Fuga oprită-n rădăcini de plantă
Să reînceapă-n glezne, delirantă.
Ea alerga, neterminat de vie
şi-şi aduna vestmântul cu mânie,
Mult sfâşiat de ramurile sale
În vremea stinsei vârste vegetale...
Unul din păcatele de timpuriu prezente în poezia mea, nelipsind nici din volumul Bunavestire, este o anume înclinaţie spre Ťnaraţiunea liricăť. L-am micşorat prin severe retezări de verbiaj, dar fără a fi convins că remediul scurtării este mereu eficace. Să spunem lucrurilor pe nume: povestirea ţine de proză, recursul la ea seamănă cu o fugă din poem.
În ŤAstoriať, eul liric se prezintă drept clown avansând pe un fir, aidoma unui echilibrist pe sârmă, la mare înălţim
