Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIITURA SECOLULUI: Apele Prutului i-au dărâmat casa de trei ori

Publicat in Evenimentul Zilei, vineri 1 august 2008 ·

Lui Constantin Sănduc, în vârstă de 80 de ani, râul i-a distrus gospodăria în 1969, 1974 şi 2008. Sursa: Răzvan Sauciuc

În zonele afectate de inundaţii, oamenii au început să se întoarcă acasă, pentru a vedea ce mai poate fi salvat din agoniseala de-o viaţă. În foarte multe cazuri, apele nu le-au mai lăsat sinistraţilor decât nămol şi gospodării în ruină.

Pe de altă parte, 6.500 de oameni erau ieri încă evacuaţi, iar alte câteva mii de oameni trăiau cu spaima că apele îi vor lăsa pe drumuri. Asta pentru că avertizarea cod roşu de pe Prut este valabilă până astăzi la ora 16.00, pe sectorul Stânca-Ungheni, vizate fiind judeţele Botoşani şi Iaşi.

Doarme în cort

Constantin Sănduc, din comuna botoşăneană Rădăuţi Prut, este unul dintre miile de oameni greu încercaţi de furia naturii. La 80 de ani, bărbatul şi-a văzut de trei ori casa luată de apele Prutului. Şi de fiecare dată a găsit puterea de a o lua de capăt. Acum spune însă că este prea bătrân să mai poată lupta de unul singur şi aşteaptă să fie ajutat de autorităţi.

„Este a treia casă pe care mi-o ia apa. De fiecare dată când au fost inundaţii am rămas fără casă. Prima dată în 1969, apoi în 1974 şi acum. Am 80 de ani şi nu pot să-mi fac o altă casă. Apa mi-a luat tot şi nu se mai poate face nimic. Casa a rezistat aproape trei zile, dar astăzi (n.r. - ieri) a cedat. Era din chirpici“, povesteşte amărât Constantin Sănduc. De la începutul săptămânii, bătrânul locuieş te într-unul dintre corturile ridicate de către autorităţi şi spune că nu ştie ce va face de-acum înainte. Constantin Sănduc s-a resemnat cu ideea că nu mai poate ridica o casă şi aşteaptă sprijin de la autorităţi.

„Ne-au promis ajutor“

Bărbatul ştie că satul său a fost vizitat de ministrul internelor, Cristian David, şi de ministrul muncii, Paul Păcuraru. De altfel,

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum 23 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum 49 minute
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 2 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

PROTEST în Piața Victoriei al salariaților APIA, AFIR și MIPE față de noile măsuri fiscale: „Afecteaza administrarea fondurilor europene”

Gandul acum o ora
Angajați din instituțiile care gestionează fonduri europene protestează marți, 16 iulie, în Piața Victoriei, față de măsurile fiscale ale Guvernului. Ei susțin că aceste decizii afectează grav administrarea banilor europeni. Zeci de salariați din AP

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum o ora
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Comisia Europeană aprobă „regimul de roaming fără vize” pentru Ucraina / „În sfârşit, un pas important în integrarea europeană a Ucrainei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Comisia Europeană a aprobat includerea Ucrainei în politica UE „Roam like at Home”, permiţând ucrainenilor să utilizeze serviciile de telefonie mobilă în întreaga UE fără a suporta taxe suplimentare,

Primele rezultate la examenul de Definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025

Ziua Constanta acum 2 ore
Primele rezultate ale examenului de definitivat vor fi afișate astăzi, 15 iulie 2025, în centrele de examen și pe pagina de internet a examenului, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației și Cercetării.. Contestațiile se depun la centre

Serbia cere a cincea derogare de la sancţiunile SUA pentru NIS / Compania rusească acoperă cea mai mare parte din necesarul intern de ţiţei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Serbia încearcă să obţină a cincea amânare a sancţiunilor americane împotriva companiei petroliere NIS, deţinută majoritar de grupurile ruseşti Gazprom Neft şi Gazprom, dar negocierile sunt dificile,

Explozie urmată de incendiu la o casă din Cordun

Ceahlaul acum 2 ore
Forțe și mijloace de intervenție din cadrul Detașamentului Roman au acționat pe 14 iulie pentru localizarea și lichidarea unui incendiu produs ca urmare a unei explozii la o casă din localitatea Pildești, comuna Cordun. Evenimentul a fost anunțat pr

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

27°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
mar.

16°/26°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

26°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°