Actriţa Carmen Stănescu, cunoscută publicului pentru cele peste 30 de roluri jucate pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti (TNB), dar şi pentru prestaţiile sale de pe marele ecran, împlineşte, marţi, 83 de ani.
În stagiunea 2007 - 2008, Carmen Stănescu a putut fi aplaudată pentru rolul Ardelei din spectacolul "Egoistul" de Jean Anouilh, în regia lui Radu Beligan, montat la TNB, pe a cărui scenă actriţa a dat viaţă unor personaje memorabile, încă din 1945.
Marea doamnă a teatrului românesc s-a născut pe 29 iulie 1925, la Bucureşti, unde a absolvit Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică, promoţia 1944-1948, la clasa profesoarei Marioara Voiculescu.
Debutul său ca actriţă de teatru a avut loc în 1945, cu rolul Ecaterina Ivanova, în piesa "Fraţii Karamazov" după Dostoievski, spectacol ce a fost jucat la Teatrul ''Nottara''.
De-atunci şi până în prezent, Carmen Stănescu a jucat pentru TNB în spectacole de succes precum "Mitică Popescu", autor şi regie Camil Petrescu (1945), "Căsătoria" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Victor Bumbeşti (1948), "D'ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu (1951), "Cidul" de Pierre Corneille, regia Mihai Berechet (1959), "Patima roşie" de Mihail Sorbul, regia Cornel Todea (1965), "Tartuffe" de J.B.P. Moliere, regia Ion Finteşteanu (1967), "Nu se ştie niciodată" de George Bernard Shaw, regia Constantin Russu (1985), "Nunta lui Krecinski" de Aleksandr Vasilievici Suhovo Kobilin, regia Felix Alexa (2000) sau "Leul în iarnă" de James Goldman, regia Petre Bokor (2001).
În 1971, regizorul Alexandru Bocăneţ a distribuit-o în rolul Lady Bracknell din spectacolul de la Nottara "Bună seara, domnule Wilde" după Oscar Wilde.
Pe marele ecran a debutat în 1958, în filmul "Doi vecini" după Tudor Arghezi, în regia lui Geo Saizescu.
De-a lungul timpului, a reuşit să se impună şi