Costul „preliminar” al exproprierilor: 3 milioane de euro pentru acte si 20 de milioane pentru terenuri
Un motiv al „solutiei” dirijate – in tara nu sunt firme capabile sa faca poduri in zona ecluzelor
Tun de cel putin 23 de milioane de euro al mafiei imobiliare la Compania de Autostrazi: desi statul detine, pe malul canalului Dunare – Marea Neagra, tot terenul necesar realizarii tronsonului de autostrada Cernavoda – Constanta, a fost ales un alt traseu, care presupune exproprieri semnificative.
Surse din cadrul Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale din Romania (CNADNR) ne-au declarat ca solutia construirii autostrazii pe terenul detinut de stat in apropierea canalului a fost totusi propusa, in cadrul unei sedinte “cu scantei”, desfasurate in octombrie anul trecut, sub conducerea directorului de la acea vreme, Mihai Grecu. Propunerea deranja insa atat de multe interese, incat din sala s-a ridicat un val aproape unanim de proteste si obiectii, iar autorul a fost redus la tacere ca la scoala, cu suturi la glezne, pe sub masa. Din acel moment, varianta construirii autostrazii pe terenurile statului a cazut, iar proiectul s-a impotmolit, ca de obicei, in clasicele proceduri de expropriere. Conform acelorasi surse, mai multi “baieti destepti” cumparasera deja, inaintea sedintei cu cotonogeli, suprafete intinse de teren in zona care a fost pana la urma aleasa pentru autostrada.
Integral in Gandul Costul „preliminar” al exproprierilor: 3 milioane de euro pentru acte si 20 de milioane pentru terenuri
Un motiv al „solutiei” dirijate – in tara nu sunt firme capabile sa faca poduri in zona ecluzelor
Tun de cel putin 23 de milioane de euro al mafiei imobiliare la Compania de Autostrazi: desi statul detine, pe malul canalului Dunare – Marea Neagra, tot terenul necesar realizarii tronsonului de autostrada Cernavoda