- Cultural - nr. 150 / 1 August, 2008 Dar sa vedem, stimati cititori, cum evolueaza gandirea elena, in raport cu acest concept al divinitatii si puterii divine. In acest sens, vom face referinta la cele mai stralucite minti pe care le-a dat omenirii vechea Elada, si anume la Platon si Aristotel. Daca pentru Parmenide, fiinta avea o existenta in sine, fiind exterioara principiului, la Platon principiul era ideea _ lumea ideilor, realitatea fizica nefiind decat o copie a acestora. Platon este cel mai reprezentativ ganditor antic care deschide drumul unei asemenea problematici complexe, cum este cea legata de Dumnezeu. Dupa acest mare ganditor, din care s-au inspirat cei mai multi teologi si mistici crestini, lumea vazuta, adica lumea simturilor, este intr-o necontenita si neodihnita prefacere, astfel ca toate se nasc si pier fara sa detina un suport durabil. Dincolo de aceasta lume, sta lumea ideilor vesnice, neschimbatoare si identice cu sine. Platon ne pune, astfel, in fata a doua lumii: una sensibila, schimbatoare, lumea lucrurilor si a miscarilor, si lumea suprasensibila, vesnica si neschimbatoare, lumea adevarata a ideilor. Pe prima o cunoastem cu ajutorul simturilor, iar pe a doua cu ajutorul ratiunii, si nu pe cale revelata, cum considera, ulterior, teologia. Sub raportul principiului cu care se identifica Dumnezeu, la Platon principiul este identic cu Binele, asemanator misticului de mai tarziu, Plotin, ambii filosofi considerand ideea de Bine sinonima cu Dumnezeu. El este Unul, simplul, vesnicul si infinitul, precum si cauza a tot ce exista, fiind dincolo de timp si spatiu, lucrurile derivand din El, dar El ramanand neschimbat. Dumnezeu este acceptat mai mult implicit decat explicit. Prin dedublarea realitatii in cele doua lumi: sensibila _ materiala si subiectiva, constituita din pareri, opinii si idei, Platon si adeptii sai accepta pe acest fond dual o exis