- Herniile de disc de tipul celei a presedintelui Basescu vor putea fi operate prin aceleasi tehnici medicale folosite la Viena si la Cluj-Napoca. Tratarea herniei prin nucleoplastie le permite paciantilor o recuperare foaret rapida.
La inceputul lunii septembrie la Cluj–Napoca va fi inaugurata o clinica specializata in tratamente de ultima generatie, minim invazive, pentru afectiuni de tipul herniei de disc, dar si pentru tratarea diverselor traumatisme articulare sau a osteoporozei. Finantarea se ridica la un milion de euro, bani care vor fi investiti de catre o companie clujeana. Cu aceasta suma se va realiza un centru cu doua sali de operatii de ultima generatie, patru saloane si se va asigura dotarea cu aparate revolutionare, care vor permite tratarea unor afectiuni dureroase (si cu recuperare dificila prin aplicarea tratamentelor clasice) in doar cateva ore. Unul dintre tratamentele oferite in clinica va fi cel de care a beneficiat in urma cu doi ani presedintele Romaniei, Traian Basescu, la clinica din Viena, unde a suferit o interventie de nucleoplastie pentru tratarea herniei de disc. "Nucleoplastia presupune pentru pacient o intepatura, iar tehnica in sine se bazeaza pe principiul modificarii, printr-un proces de plastifiere, a nucleului discului vertebral, inlaturand astfel presiunea pe nerv, care provoaca durerea foarte acuta, specifica acestei afectiuni", a explicat directorul clinicii, dr. Gheorghe Craciun.
Potrivit acestuia, hernia de disc este o afectiune foarte raspandita, care atinge 40% din populatie in perioada activa a vietii. "Persoanele mai in varsta diagnosticate cu hernie de disc sunt de fapt, in proportie covarsitoare, recidive ale unor afectiuni din tinerete, care au fost tratate sau nu la momentul aparitiei acestora", a spus dr. Craciun. "Printre aparatele inovatoare pe care le vom folosi la clinica se numara c