O definiţie dată de Paul Claudel intelectualului:
"Numesc intelectual un inadaptat. Nu este o clasă mai periculoasă decât aceea a intelectualilor; cu alte cuvinte, a oamenilor ce posedă un instrument, pentru care nu există nici o întrebuinţare."
Un om al bisericii, - cum era în fond Claudel, - punând la îndemâna marxiştilor un argument atât de potrivit propagandei lor, contrar spiritualităţii şi ideilor democratice.
*
Un comentator recent al religiei greceşti M. Marconi - Pasiunea zeilor în religia mediteraneană - observă că grecii nu au... "zeu trântor".
Dar el nu spune ce înseamnă "eliminarea larvelor" apatice, hrănite cu rugăciuni, care se întâlnesc în Orient.
"Acolo, totuşi, rezidă "răul helenic" - apare un fel de "nevroză colectivă" în această comunitate ("o socioză", după cum spun sociologii moderni), şi nevroza aceasta face să se impună în ceruri călăii torturând eroii umani transformaţi în păpuşi. (Jean Duvignaud)
*
Aici găsesc însemnarea din 1957, postdatată decembrie 1988, în care zic: în acest caiet mi-am exersat eu stilul şi rigoarea ideilor de mai târziu.
*
Oscar Wilde. în fond, sclavia n-a dispărut. A îmbrăcat doar altă formă. Funcţionarii, care depind de un salariu, de o instituţie, aproape cu acelaşi comportament şi caracter moral, ca al sclavilor din antichitate.
Atâta vreme cât va exista umilinţa, mizeria, vor exista şi suflete de sclavi.
Elitele sociale, la fel, există şi astăzi... Refugiate într-o zonă neutră, de unde viaţa li se pare o poveste rostită "cu gemete, icneli şi ţipete, de un idiot" (ca în Faulkner).
Totul rămas aproape ca odinioară. Formele s-au complicat numai...
*
Saint-Just. Poemul Organt, în douăzeci de cânturi, - alegorie a vremii.
Spirit lucid, urmanist, dominat de măsuri... (lipseşte).... Extras din capitolul XX...
