Tărâm binecuvântat cu peisaje spectaculoase şi oameni primitori - aşa se poate descrie în câteva cuvinte paradisul numit Tahiti. Climatul tropical temperat de briză şi calmul oceanului superb te înconjoară oriunde în Tahiti. Departe de agitaţia şi de traficul asurzitor al oraşelor, undeva în Pacificul de Sud, este situată insula Tahiti, un colţ de rai cu un climat tropical blând, cu briză mângâietoare şi un parfum îmbietor al unor flori rare. Este un loc al iubirii, binecuvântat cu oameni veseli, ce vă întâmpină încă de la aeroport cu o ghirlandă, realizată de mâinile iscusite ale unui localnic. Micul paradis deţine bogăţii spectaculoase, care stârnesc curiozităţi nebănuite. Vârfurile sale vulcanice şi vegetaţia tropicală abundentă se îmbină perfect cu oceanul calm de azur, alcătuind un decor senzaţional pentru o destinaţie de vacanţă. Acest paradis mirific este împărţit în două bucăţi de uscat: una nordică, Tahiti-Nui (Marele Tahiti), în care locuieşte majoritatea populaţiei din insulă, şi una sudică, Tahiti-Iti (Micul Tahiti), iar legătura dintre ele este realizată printr-un istm. Dacă vă doriţi un moment de singurătate şi de relaxare totală, zona sudică vă poate oferi această desfătare. Tot aici pot fi admiraţi şi coralii, deoarece Tahiti este înconjurat, ca de un brâu, de un atol întrerupt pe alocuri. Insula are o suprafaţă de 1.043 km pătraţi, iar pe această întindere jocul naturii continuă prin dimensiunile rocilor vulcanice care ating aproape 2.200 de metri. La nord de Tahiti se află alte insule, de dimensiuni mai mici.
Papeete - locul unde puteţi cumpăra perle negre Cum într-o vacanţă nu puteţi fi în permanenţă rupt de civilizaţie şi trebuie să şi socializaţi, cel mai bine puteţi face acest lucru în capitala insulei, Papeete. Este un oraş micuţ, în care puteţi găsi numeroase suveniruri pentru cei rămaşi acasă. Magazinele tradiţionale atrag turiştii