Un urs a fugarit ieri un om, l-a prins, i-a frant oasele si i-a sfasiat cu pofta carnea calda si moale. In cele din urma, animalul, plictisit, a abandonat gramada de maruntaie pline de sange. Povestea, banala probabil in palpitantele vremuri ale comunei primitive, s-a petrecut de data aceasta pe o alee pasnica de sub Muntele Tampa, la doar cativa pasi de centrul unui oras romanesc cu pretentii de important centru turistic.
In fapt, ursul asasin n-a facut altceva decat sa repete ceea ce are inscris de milenii in codul sau genetic: sa gaseasca o prada si sa o vaneze pentru a se hrani. Drept urmare, vinovatia sa poate fi pusa in balanta, de exemplu, cu aceea a unui cioban care taie o oaie pentru a si-o face friptura. Intregul tablou isi urla insa caracterul schizofrenic atunci cand este plasat in timp si spatiu: o pasnica dimineata de vineri in orasul Brasov.
Speriate de poveste, oficialitatile locale s-au gandit rapid la cateva scuze, cum ar fi aceea ca turistul sfartecat era bolnav sau inconstient, ori ca murise taman inainte de a fi fost tocat de urs. Dincolo de scuze, ramane realitatea crunta a unui animal care a mancat un om, fie el viu, inconstient sau muribund, pe strada de promenada unui oras din inima Romaniei.
Povestile cu ursii care scotocesc fericiti prin tomberoane sau care, in crize de plictiseala, mai intra in cate o casa au facut deliciul presei de ani buni. Periodic, autoritatile locale mai gasesc cate o solutie-minune, consumatoare de zeci de mii de euro (ajunse in buzunarele diversilor indivizi), care ar trebui teoretic sa alunge, sa extermine sau sa deporteze ursii. Invariabil, solutiile propuse isi dovedesc ineficienta. A devenit un obicei al locului ca, in preajma sezoanelor electorale, marimile Brasovului sa scoata de la naftalina dosarele cu banii tocati de adversarii politici, pentru a rezolva "criza ursului de tombero
