Consilierul municipal PSD Doru Damian, candidat la un mandat de deputat, considera necesara prelungirea traseului liniei 2 a autobuzelor "Braicar" pina in cartierul de locuinte ANL din Lacu Dulce, dat fiind ca acolo ajung destul de greu cetatenii care nu au masina personala. Damian este de parere ca oamenii au nevoie de un mijloc de transport care sa-i ia din apropierea blocurilor ANL, mai ales dimineata, cind pleaca la serviciu si seara, cind vin de la munca sau de la alte treburi, din oras. Consilierul are si o propunere concreta privind orarul autobuzelor in cartierul ANL din Lacu Dulce, insa el are de gind sa discute cu cetatenii din zona, inainte de a-si pune propunerea pe hirtie: "M-am gindit si am avut o discutie cu citiva colegi si-i vom prezenta o propunere domnului primar Simionescu, privind prelungirea traseului liniei 2 de la “Braicar” in cartierul ANL din Lacu Dulce, pe o perioada de timp stabilita clar. Mai exact, propunerea noastra vizeaza urmatorul program: intre orele 6.00-9.00, 15.00-17,30, respectiv 20,30-22.00. Evident, acestea sint doar niste idei, dar putem schimba programul, dupa ce vom discuta si cu cetatenii din cartierul amintit, pentru ca ei stiu cel mai bine cind se duc la serviciu, cind le vin copiii de la scoala, etc".
Consilierul municipal PSD Doru Damian, candidat la un mandat de deputat, considera necesara prelungirea traseului liniei 2 a autobuzelor "Braicar" pina in cartierul de locuinte ANL din Lacu Dulce, dat fiind ca acolo ajung destul de greu cetatenii care nu au masina personala. Damian este de parere ca oamenii au nevoie de un mijloc de transport care sa-i ia din apropierea blocurilor ANL, mai ales dimineata, cind pleaca la serviciu si seara, cind vin de la munca sau de la alte treburi, din oras. Consilierul are si o propunere concreta privind orarul autobuzelor in cartierul ANL din Lacu Dulce, insa el are de gind sa dis