Pro Cinema, sâmbătă, ora 22.00 Cel de-al şaselea sezon al serialului este difuzat în premieră de Pro Cinema Câştigător al 21 de premii Emmy şi al 5 Globuri de Aur, "Clanul
Pro Cinema, sâmbătă, ora 22.00
Cel de-al şaselea sezon al serialului este difuzat în premieră de Pro Cinema
Câştigător al 21 de premii Emmy şi al 5 Globuri de Aur, "Clanul Soprano" este considerat de critici cel mai reuşit serial al tuturor timpurilor.
Povestea mafiotului Tony Soprano a ajuns la final. Serialul, care s-a bucurat de un succes uimitor, s-a bazat pe o varietate de teme şi pe motive: psihologice, filozofice, sociale şi politice.
Provocările seriei şase
În această serie, Tony Soprano (James Gandolfini) trebuie să facă faţă unor noi încercări, pentru că viaţa sa devine şi mai complicată. Întors la Carmela (Edie Falco), Tony trebuie să se obişnuiască cu ideea că juniorii săi nu mai sunt tocmai nişte copii.
Iar din cauza faptului că Johnny Sack a ajuns după gratii, relaţia dintre familiile mafiote din New Jersey şi New York devine şi mai încordată.
Situaţiile stresante se adună pe capul lui Tony Soprano, printre acestea numărându-se presiuni din partea legii, decizii cruciale acasă şi probleme de aşa natură cu afacerile, încât absolut nimeni nu rămâne în afara suspiciunii.
Tony trebuie să înfrunte câteva crize puternice generate de inevitabilele lupte pentru putere, care apar în momentul când unii membri ai familiei sunt eliminaţi.
Un serial premiat
Creat şi produs de David Chase, "Clanul Soprano" a fost de 89 de ori nominalizat la premiile Emmy, iar cea de-a şasea serie a fost câştigătoare a cinci premii Globul de Aur, printre care şi acela pentru cel mai bun serial.
În acest an, James Gandolfini a luat premiul pentru "Performanţă deosebită a unui actor într-un serial dramatic", la Screen Actors Guild Award