Vor exista, desigur, sirbi care il vor idolatriza toata viata, dar ei vor fi din ce in ce mai putini. Insa cei mai multi ar putea ajunge la concluzia ca viitorul tarilor lor - Serbia, Bosnia-Hertegovina, Croatia sau oricare alta - merita cu prisosinta un exercitiu de uitare a eroilor cu miinile patate de singe, oricare le-ar fi fost credinta si cauza. Arestarea lui Radovan Karadzici si procesul de la Haga au redeschis un capitol dureros al istoriei Balcanilor si a intregii Europe. Tribunalul Penal pentru Fosta Iugoslavie, instanta functionind sub egida ONU, va proceda la fel ca in cazul Milosevici: va respecta procedurile, va lua act de faptul ca inculpatul nu ii recunoaste legitimitatea, va administra probe, va audia martori si, in final, va emite o sentinta. Foarte probabil, va fi o sentinta dura - este greu de crezut ca Radovan Karadzici se va mai bucura vreodata de libertate. Daca se va reusi capturarea si aducerea in fata instantei a celorlalte persoane puse sub acuzare - in primul rind, a generalului Ratko Mladici - se va putea afirma ca Tribunalul si-a indeplinit, in sens larg, misiunea. Nu este cazul sa ne facem iluzii in privinta semnificatiei morale a lucrarilor Tribunalului. In afara spatiului ex-iugoslav, capitolul a fost in buna masura inchis: opinia publica nu se mai ocupa de vinovatiile, lasitatile sau complicitatile din epoca - si, oricum, lumea nu duce lipsa nici astazi de crime in masa, care sa ii solicite atentia. Cu exceptia unor zone academice sau din societatea civila care si-au mentinut interesul pentru studierea dramei iugoslave, pentru europenii de astazi Bosnia nu mai reprezinta o prioritate. Probabil ca unii dintre noi isi vor reaminti - sau vor afla pentru prima data - de crimele care au insotit destramarea Iugoslaviei. Vor evalua, poate, amploarea lor si vor ajunge la concluzia ca exista zeci sau sute de mii de oameni, de toate etniile si