Mutu va semna pe patru ani cu Fiorentina
Adrian Mutu îşi va prelungi luni contractul cu gruparea italiană AC Fiorentina, românul fiind al doilea jucător al grupării toscane care îşi va revizui înţelegerea după portarul francez Sebastien Frey. „În primele ore ale săptămânii viitoare, va avea loc mult aşteptata întâlnire între jucător, Pantaleo Corvino şi Alessandro Moggi. Noul contract va fi valabil până în 2012, iar fotbalistul va primi în plus 200.000 de euro“, a anunţat site-ul oficial al Fiorentinei. Presa italiană anunţase sâmbăta trecută că Adrian Mutu şi preşedintele clubului Fiorentina, Andrea Della Valle, au ajuns la un acord privind prelungirea până în 2013 a contractului, internaţionalul român urmând să încaseze în următorii cinci ani aproximativ 12 milioane de euro. Actualul contract al lui Mutu cu Fiorentina este valabil până în 2011. Internaţionalul român, care potrivit presei italiene urma să părăsească Fiorentina în această vară pentru a se transfera la AS Roma, refuzase până în prezent prelungirea contractului, deoarece nu exista un acord în privinţa termenilor noii înţelegeri.
Steaua va întâlni Galatasaray în preliminariile Ligii Campionilor
Vicecampioana României, Steaua Bucureşti, va juca în turul trei preliminar al Ligii Campionilor împotriva campioanei Turciei, Galatasaray Istanbul, conform tragerii la sorţi care a avut loc ieri la Nyon. Partida tur se va disputa pe 12/13 august, la Istanbul, iar returul, pe 26/27 august, la Bucureşti.
Formaţia pregătită de Ladislau Bölöni, Standard Liege, va întâlni în turul trei preliminar al Ligii Campionilor gruparea britanică FC Liverpool. Programul turului trei preliminar al Ligii Campionilor: Anorthosis Famagusta/Rapid Viena - Olympiakos Pireu; Vitoria Guimaraes - Goteborg/Basel; Şahtior Doneţk - Domzale/Dinamo Zagreb; Schalke 04 - Atletico Madrid; Aalborg/Modrica - Glasgow R