Ajungem spre sfarsitul unei saptamani dominate de drama inundatiilor. Bilantul este tragic si, desigur, cifrele, oricat de impresionante, nu au cum sa cuprinda drama oamenilor ramasi nu numai fara acoperis deasupra capului, obiecte de prima necesitate si bruma de avere, ci si fara tot trecutul lor.

Din nefericire am mai vazut asa ceva. Intai in Banat, apoi in sudul tarii, maturat de Dunare. De aceasta data a fost lovit nordul Romaniei. Si din nou ne intrebam, oare toata aceasta durere ingrozitoare era inevitabila?

Presedintele si premierul au dat vina pe Dumnezeu care a trimis potopul. Pana la un punct e adevarat. A fost vorba despre debite istorice carora nu le puteau face fata decat sisteme de protectie gandite special pentru asemenea proportii.

Nimeni in lume nu-si dimensioneaza insa investitiile luand in calcul situatiile extreme. Este motivul pentru care mereu auzim despre tragedii provocate de furiile vremii chiar si in tarile cele mai avansate.

Asadar indiferent de pregatiri, inundatii probabil am fi avut. Dimensiunile dezastrului ar fi putut sa fie insa cu mult mai mici daca invatamintele dezastrelor de pana n-ar fi ramas fara folos.

Efectele potopului au fost amplificate de actiunea sau inactiunea oamenilor, de la cele mai inalte pana la cele mai mici niveluri. In multe cazuri, fatala s-a dovedit insumarea unor detalii aparute sub deviza "merge si asa".

Premisele dezastrului

La nivel macro, am descoperit din nou ca strategia de aparare impotriva apelor este deficitara din multe puncte de vedere. Ni s-a spus ca nu am comunicat bine cu Ucraina, inclusiv pentru ca nu folosim sisteme de referinta identice.

Revelatia ne-a lovit in moalele capului fix intr-un moment de criza, desi aceasta diferenta era cunoscuta si putea fi corectata la timp sau macar anticipata.